Ministrul Agriculturii, Adrian Oros: „Am trecut prin boala COVID-19, o formă destul de gravă, dar m-am vaccinat”

Ultima actualizare:

    Ministrul Agriculturii, Adrian OrosFoto: Facebook
Ministrul Agriculturii, Adrian OrosFoto: Facebook

Ministrul Agriculturii Adrian Oros a afirmat, la vizita de sâmbătă la Centrul de vaccinare din localitatea Floreşti, că a făcut o formă destul de gravă a bolii COVID-19, însă ulterior s-a vaccinat, împreună cu toată familia.

„Nu am mai fost până acum în acest centru de vaccinare, dar am mai fost în alte centre, şi atunci când eu m-am vaccinat. Mă bucur că floreştenii şi clujenii înţeleg cât de importantă este vaccinarea, practic, este singura soluţie realistă ca să ne reîntoarcem la viaţa pe care am avut-o înainte.

Cel puţin pentru mine, personal, vaccinarea a reprezentat posibilitatea să-mi pot îmbrăţişa nepotul şi familia fără nicio problemă, posibilitatea să mă reîntâlnesc cu prietenii şi posibilitatea să mă reîntorc în mijlocul studenţilor mei. Cred că asta ne dorim cu toţii, să facem fiecare ce făceam înainte de a apărea această boală şi să ne reîntoarcem la viaţa dinainte”, a spus Adrian Oros.

Acesta a reamintit faptul că a avut COVID în luna decembrie a anului trecut. „Medicii care lucrează acum aici sunt mulţumiţi de modul cum decurg lucrurile şi asta nu face decât să mă bucure, ca floreştean şi clujean.

Eu m-am vaccinat în luna ianuarie, în luna decembrie am făcut boala, am trecut prin această boală, a fost o formă, chiar dacă nu spitalizabilă, dar destul gravă, zic eu, cel puţin aşa am simţit-o, şi atunci când am avut ocazia m-am vaccinat şi eu, şi toată familia”, a explicat ministrul Agriculturii.Adrian Oros a fost însoţit în vizita la Centrul de vaccinare din Floreşti de primarul comunei Bogdan Pivariu care a precizat că sunt 18.000 de persoane care s-au vaccinat la centrul respectiv.„Sunt peste 18.000 de persoane care au trecut prin acest centru pentru a se vaccina şi eu felicit pe toată lumea şi chiar îi încurajez, pentru că este o armă importantă, cea mai importantă, cu care reuşim să câştigăm bătălia cu acest virus”, a explicat edilul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
decebal refugul png
echipa film trei km pana la capatul lumii jpg
spion roman jpg
carne de porc craciun jpg
bacalaureat jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net