Ministrul Aurelia Cristea şi-a anunţat şi ea demisia

Ultima actualizare:

    Aurelia Cristea, la festivităţile prilejuite de ziua de 1 Decembrie, la ClujFoto: arhivă personală
Aurelia Cristea, la festivităţile prilejuite de ziua de 1 Decembrie, la ClujFoto: arhivă personală

Ministrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, şi-a anunţat şi ea demisia pe Facebook, sâmbătă seară, după foştii miniştri delegaţi Florin Jianu şi Răzvan Nicolescu.

"Sărbătorile iernii se petrec mereu acasă, în familie şi sunt cu atât mai frumoase atunci când la finalul unui proiect, politic, rezultatele sunt apreciate de echipă. Şi am speranţa că şi de către cei cu care am interacţionat. În această seară, în urma unei discuţii cu premierul Victor Ponta am încheiat un proiect guvernamental, pentru a continua unul comunitar, de suflet, acasă, în Cluj-Napoca", a scris Aurelia Cristea, pe pagina sa de Facebook.

Ea mai menţionează că, în perioada imediat următoare, va prezenta un raport de activitate şi "câteva gânduri de viitor, atât pentru sfera dialogului social cât şi pentru comunitatea noastră, Cluj-Napoca".

Aurelia Cristea este cel de-al treilea ministru delegat din Cabinetul Ponta care îşi anunţă demisia pe Facebook sâmbătă, informează Mediafax.

Anterior, în cursul zilei, ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism Florin Jianu a anunţat că portofoliul IMM-urilor va fi alipit la cel al Economiei şi va fi condus politic, motiv pentru care el nu va mai face parte din Guvern, nefiind un om politic, ci un tehnocrat.

Cu puţin timp înainte, şi ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, de asemenea tehnocrat, a anunţat că a discutat în cursul zilei cu premierul Ponta şi că acesta i-a comunicat faptul că doreşte un nou concept, respectiv "lipirea", din nou, a Departamentului de Energie la Ministerul Economiei şi numirea unui ministru politic.

Cristea a fost aleasă deputat în urma alegerilor legislative din 2012, din partea PSD. Începând cu 5 martie 2014, a devenit ministru delegat pentru Dialog Social şi Relaţia cu Societatea Civilă.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
whatsapp depositphotos1 jpeg
maebh howell business insider webp
iarna severe weather jpeg
santorini getty jpg
mobilier istock jpg
GeN WVaWwAA Yet jpg
b9fb68a0 0b72 4d73 83df 65e565adc767 png
human bone pixabay jpg
image
image