Ministrul Educatiei a stabilit prin ordin cât trebuie să învețe copiii

Ministrul Educatiei a stabilit prin ordin cât trebuie să învețe copiii

Ultima actualizare:

    Mircea Dumitru știe cât trebuie să învețe copiii în funcție de vârstă
Mircea Dumitru știe cât trebuie să învețe copiii în funcție de vârstă

Ministrul Educatiei, Mircea Dumitru, a anunțat că pe 28 noiembrie va emite un ordin prin care se va stabili câte ore poate și trebuie să lucreze la teme, un elev în afara scolii anunță știrileprotv.ro. Ministrul a precizat că pentru invatamantul primar, perioada dedicată temelor nu trebuie sa depășească o oră iar la gimnaziu, două ore.

"Vacanțele de vară se transformă într-un fel de competitie, de concurs - câte sute sau mii de probleme să rezolvăm. Noi, oamenii maturi, așteptăm vara pentru a putea să ne relaxăm, să ne odihnim. Iar o elevă sau un elev care este în clasa a VIII-a, a IX-a, a X-a, a XII-a trebuie să lucreze încontinuu, în așa fel încât în septembrie, când ajunge la școală, să nu o supere pe doamna învațatoare sau pe doamna dirigintă și să vină cu caietul de teme făcute. Dacă nu se înțelege chestiunea aceasta printr-o pedagogie naturală, pe care ar trebui sa o traim, să o respiram in mod firesc, atunci legiuitorul, în cazul de față ministrul Educatiei, dă un ordin prin care spune, de pildă, că la învățământul primar, la casa pregatitoare, nu se dau teme acasa", a explicat demnitarul pentru sesiunea online ”De vorbă cu ministrul tău”Mircea Dumitru a precizat ca acest lucru nu înseamnă că elevilor li se interzice să lucreze mai mult dacă ei vor acest lucru."Noi spunem ce este obligatoriu. Daca dorința elevului este să citească mai multe ore pe zi, este decizia elevului", a subliniat ministrul Educatiei.  



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
delfin esuat jpg
papa leon profimedia jpg
comemorare Rahova jpg 15 jpg
854339508 1832253894894323 8725783364908500702 n jfif
FOTO Cvadrupletii nascuti prematur la Miercurea Ciuc vor fi externati de la Maternitatea Brasov dupa aproape 3 luni de ingrijiri speciale 1536x1298 jpeg
Design fără titlu (5) png
online shopping jpg
Flori cireș Japonia FOTO Shutterstock
image
image