Ministrul justiției, supărat că nu poate merge cu metroul după ora 22.00

Ministrul justiției, supărat că nu poate merge cu metroul după ora 22.00

Ultima actualizare:

    Raluca Prună spune că  nu se mai pot achiziționa  cartele după ora 22.00
Raluca Prună spune că nu se mai pot achiziționa cartele după ora 22.00

Ministrul justiţiei, Raluca Prună, a povestit pe contul său de Facebook că a avut o experiență neplăcută, joi seară, la metrou, când, puțin după ora 22.00, n-a mai putut să cumpere cartelă, deoarece casieria era închisă.

„Aseară (nr. red joi), câteva minute după ora 22, la metrou la Piața Victoriei. Vreau să îmi cumpăr o cartelă, domnul din ghereta dedicată îmi spune că nu îmi poate da nici una, casieria s-a închis la orele 22, el e numai paznic. Constatare: automate pentru cartele nu există. Sunt descumpănită, el e drăguț, mă recunoaște, îmi spune că nu e nici o problemă, pot sări peste bară. (…) P.S. Poate Metrorex aude și ne explică de ce ar funcționa metroul după 10 pm dacă nu poți călători cinstit, adică cu bilet?! Mi-e dor de taxatoare”, a fost mesajul Ralucăi Prună. Surse din cadrul Metrorex au declarat că nu vor să intre în polemică cu doamna ministru şi nu vor prelungi programul.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
zi de zi fara balonare ghid pentru un confort digestiv optim jpg
mrdjrlawrence ankle 3135710 jpg
creier uman Shutterstock jpeg
ceapa verde jpg
Băuturi energizante jpg
hitler  jpg
 Sambuca di Sicilia FOTO Profimedia
carabinieri jpeg
image
image