Ministrul Sănătății: "Ne aşteptăm ca tulpina Delta să devină predominantă". Ce măsuri au luat autoritățile
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a anunţat, marţi seară, că se aşteaptă ca tulpina Delta să devină predominantă în România, dar subliniază că s-au luat măsuri pentru creşterea graduală a numărului de paturi, dacă acest lucru se va impune în unităţile medicale.
Ministrul Sănătății a afirmat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că există șanse considerabile ca tulpina Delta să devină predominantă și în România, precum s-a întâmplat și în alte țări europene.
”Aşa cum s-a întâmplat şi în alte ţări unde tulpina Delta a devenit predominantă şi noi ne aşteptăm ca tulpina Delta să devină predominantă. Problema cu tulpina Delta este gradul mai mare de contagiozitate”, a anunţat, marţi seară, Ioana Mihăilă.
Aceasta a precizat că a solicitat DSP-urilor un plan de măsuri care vizează creşterea treptată a numărului de paturi ”pentru a fi pregătiţi pentru o recrudescenţă a cazurior de COVID”.
”Noi nu secvenţiem toate cazurile, secvenţiem cazurile selecţionate, cele care îndeplinesc anumite crterii de suspiciune mai mare la posibilitatea existenţei unei variante îngrjorătoare. Am constatat că există circulaţie a tulpinii Delta, dar, trebuie să solicităm INSP dacă ea se şi corelează cu creşterea numărului de decesa sau dacă există decese raportate”, a mai afirmat Mihăilă.
Până acum, autorităţile au anunţat oficial un singur deces al unei persoane infectate cu tulpina Delta, o pacientă din judeţul Argeş, care nu se vaccinase împotriva coronavirusului.
Citește și:
România, pândită de pericolul tulpinii Delta? Ce estimează cercetătorul Octavian Jurma