Minivacanță de 1 Mai: Bugetarii ar putea fi liberi și pe 30 aprilie

Ultima actualizare:

"E o propunere care probabil va fi asumată de Guvern. E cald îmbrăţişată de Ministerul Turismului, care ar considera cele patru zile care s-ar lega libere o oportunitate pentru susţinerea turismului local şi evident că Guvernul ia în calcul această opţiune", a spus purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.

Potrivit acestuia, problema se va discuta în şedinţa viitoare a Guvernului, iar până atunci totul rămâne la nivel de probabilitate.

"Este o hotărâre care se va lua săptămâna viitoare, probabil, şi o să o anunţăm la momentul în care se ia, să nu creem iluzii deşarte celor care visează la patru zile libere", a mai spus Dan Suciu.  

"Guvernul a discutat în şedinţa de azi posibilitatea ca ziua de 30 aprilie să fie liberă pentru bugetari, urmând să fie recuperată ulterior. A fost o discuţie de principiu, o decizie urmând să fie luată în şedinţa Executivului de săptămâna viitoare", a spus Oprea.

Bugetarii sunt liberi marţi, 1 mai, şi dacă nu ar lucra nici luni, 30 aprilie, ar avea patru zile libere consecutive, notează Mediafax.

"MDRT susţine această iniţiativă, pentru că ar duce la creşterea circulaţiei turistice de 1 mai şi la un număr mai mare de zile petrecute de turişti în staţiuni", a adăugat Oprea.

Potrivit estimărilor Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), peste 25.000 de turişti români vor merge pe litoral în minivacanţa de 1 Mai, număr apropiat de cel înregistrat anul trecut.

Cele mai căutate staţiuni vor fi Mamaia, Eforie Nord, Neptun şi Vama Veche.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
bulgaria 6598399 1280 jpg
femeie zambet buchet trandafiri roz (2) jpg
image png
image png
Parcul Tineretului jpg
alexandru nazare la Reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social foto gov ro jpeg
p90631104 lowres the new bmw i3 proto jpg
viorel riceard badea  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net