Minunea din Vaslui: "Stăm şi două ore ca să ne rugăm la lacrimile lui Arsenie Boca"
Vestea despre minunea din satul vasluian Puşcaşi a făcut înconjurul ţării. Peste 2.000 de pelerini s-au adunat în ultimele zile la troiţa din satul uitat de lume pentru a se ruga la icoana părintelui Arsenie Boca, despre care localnicii spun că lăcrimează.
Încă de luni dimineaţă (4 mai), uliţele prăfuite din satul Puşcaşi au devenit neîncăpătoare pentru zeci de autoturisme. Bătrâni, bolnavi, tineri şi copii au venit să vadă icoana care plânge. O localnică a observat, acum zece zile, că pe obrazul stâng al părintelui Arsenie Boca curg lacrimi. “A doua zi după Sfântul Gheorghe, când am mers să mă închin la troiţă, am văzut cum se prelinge o lacrimă”, povesteşte Veronica Rusu pentru “Click!”.
Sătenii sunt convinşi că lacrimile reprezintă un semn divin. Sunt însă şi voci care spun că în icoană s-ar fi injectat mir, pentru a părea că plânge.Icoana a fost cumpărată de la Mănăstirea Lainici (judeţul Gorj), de un localnic, în martie, apoi săteanul a decis să o aşeze în troiţa din apropierea locuinţei. Familia Motău a locuit în Vaslui, dar s-a retras în Puşcaşi acum zece ani.
Capul familiei a decis să ridice troiţa în memoria fiicei, care a decedat la vârsta de 14 ani. “Nu vrem să ne îmbogăţim, suntem oameni credincioşi şi nu ne-am dorit tevatură. I-am rugat pe oameni să nu lase bani, ca să nu fie discuţii, dar degeaba. Am strâns într-o sacoşă toţi banii lăsaţi de oameni şi i-am donat măicuţelor venite de la Huşi”, spune Claudiu Motău, cel care a cumpărat icoana.
Printre pelerini se află persoane în stare gravă, care au ajuns aici cu ajutorul rudelor, şi care speră într-o minune. “Sunt bolnavă de mulţi ani, dar degeaba am fost la doctori. Stau la coadă cu multă speranţă, maică”, povesteşte tanti Maria, care a bătut sute de kilometri până aici.
Ioan M. a venit din alt judeţ ca să se închine la icoană: “Mulţumesc lui Dumnezeu, n-am probleme, dar vreau să mă rog pentru sănătate şi linişte sufletească”.
Pe uliţele satului a fost văzută şi o maşină cu număr de Franţa, iar numărul pelerinilor continuă să crească. “Stăm şi două ore ca să ne rugăm la icoană”, spun oamenii. Sunt şi localnici care cred că lacrimile ar putea prevesti ceva rău. “Se va întâmpla ceva. Nu cred că e un semn bun”, oftează nea Vasile Mocanu.Protopopul de Vaslui, Adrian Chirvase, a venit luni, 4 mai, la Puşcaşi şi a analizat icoana. “La Episcopia Huşi va fi constituită o comisie de expertiză care va decide ce se va întâmpla cu icoana”, a explicat protopopul de Vaslui.
Hunedoara: 95.000 de oameni la mormântul duhovnicului
Arsenie Boca (1910 – 1989) a fost unul dintre cei mai iubiţi duhovnici ai românilor. La mormântul său de la Mănăstirea Prislop, din judeţul Hunedoara, a fost înregistrat, în vacanţa de 1 Mai, un număr-record de pelerini: 95.000, scrie “Adevărul”. Părinte şi teolog ortodox, Arsenie Boca a fost stareţ la Mănăstirea Brâncoveni (Braşov) şi la Mănăstirea Prislop.
Opozant al regimului comunist, el a fost dus la Canal şi întemniţat la Jilava, Timişoara şi Oradea. Există numeroase mărturii în care duhovnicul era prezentat ca un om care avea darul vindecării. De la bolnavi de cancer la orbi şi persoane lovite de paralizie, oamenii suferinzi erau vindecaţi, potrivit relatărilor, prin puterea credinţei.