Miracol! Un copil a cazut de la etajul şase şi s-a ales doar cu zgârieturi

Miracol! Un copil a cazut de la etajul şase şi s-a ales doar cu zgârieturi

Ultima actualizare:

    Copilul a căzut de la etajul 6 al unui bloc din Bucureştifoto: captură video Antena 1
Copilul a căzut de la etajul 6 al unui bloc din Bucureştifoto: captură video Antena 1

A scăpat ca prin minune! Un copil în vârstă de aproximativ doi ani a căzut, sâmbătă după-amiază, de la fereastra unui apartament situat la etajul şase al unui bloc din Capitală. În cădere, el s-a lovit de un aparat de aer condiţionat, iar când a ajuns la sol s-a ridicat imediat şi a vrut să se întoarcă la mama lui.

A fost panică mare într-un bloc din sectorul 3, după ce un copil a căzut de la fereastă. El s-a urcat pe canapea şi deşi mama lui era lângă el, într-un moment de neatenţie, micuţul nu a mai putut fi ţinut şi s-a prăbuşit în gol pe pervaz dela 20 de metri înălţime. A început imediat să plângă, iar norocul lui a fost un aparat de aer condiţionat de care s-a lovit până să ajungă la sol. La faţa locului s-au deplasat echipaje ale ambulanţei şi poliţişti de la Secţia 13 de Poliţie. vecinii povestesc că micuţul s-a ridicat imediat de lapământ şi speriat a vrut să fugă la mama lui. 

Potrivit primelor date, copilul a fost transportat la spitalul "Bagdasar Arseni" şi apoi la "Marie Curie" pentru îngrijiri medicale, dar cadrele medicale au stabilit că are doar câteva zgârieturi şi este în afara oricărui pericol, niciun organ nefiind lezat.

Secţia 13 Poliţie face cercetări pentru a stabili în ce context s-a produs incidentul, urmând ca în funcţie de rezultat să fie luate măsuri conform legii.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
tablou licitatie gertrude abercrombie jpg
d1b8f467 4991 42f6 a0f1 5f9a238584f3 jpg
inundatii creta profimedia jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
woman reading instructions covid test home jpg
014 Salonul Auto Bucuresti si Accesorii 2025 jpg
image png
panouri solare adobestock jpg
image
image