Mircea Băsescu încearcă pentru a 16-a oară să iasă din arest
Fratele preşedintelui Traian Băsescu încearcă pentru a 16-a oară să iasă din arest. Miercuri se judecă o nouă contestaţie făcută de Mircea Băsescu la arestarea preventivă, scrie România Tv. Magistraţii de la Tribunalul Constanţa i-au prelungit, luni, mandatul.
La sfârşitul săptămânii trecute, magistraţii Curţii de Apel Constanţa au respins contestaţia formulată de Mircea Băsescu împotriva deciziei judecătorilor Tribunalului prin care i s-a respins înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu, acesta rămânând în spatele gratiilor.Judecătorii constănţeni au respins, până în prezent, toate solicitările formulate de Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână pentru înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu sau cu eliberarea sub control judiciar.Mircea Băsescu a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, după ce ar fi primit 250.000 de euro de la membrii familiei interlopului Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. În acelaşi dosar a fost deferit justiţiei şi Marian Căpăţână, pentru complicitate la trafic de influenţă.Cei doi au fost arestaţi preventiv pe 20 iunie în urma deciziei Tribunalului Bucureşti, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice mai multe înregistrări în care fratele preşedintelui recunoştea că a primit bani.