Mircea Băsescu solicită înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu

Ultima actualizare:

    Mircea Băsescu
Mircea Băsescu

Fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, trimis în judecată pentru trafic de influenţă, solicită Tribunalului Constanţa înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu, transmite Mediafax.

Avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Taşcă, a depus, miercuri dimineaţă, la Tribunalul Constanţa o cerere de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu pentru clientul său.

“Am depus cererea de înlocuire a măsurii arestului cu arestul la domiciliu. Se va judeca săptămâna aceasta, mâine (n.r. - joi) sau poimâine, la Tribunalul Constanţa. E prima cerere de acest fel pe care o facem, instanţa a refuzat până acum eliberarea sub control judiciar”, a declarat Nelu Taşcă.

El a spus că această cerere ar avea şanse de reuşită, deoarece este o măsură mai restrictivă decât cea a eliberării sub control judiciar, aşa cum solicitaseră avocaţii lui Mircea Băsescu săptămâna trecută.

Fratele preşedintelui este acuzat că ar fi luat 250.000 euro de la familia interlopului Bercea Mondial pentru a-l ajuta pe acesta să scape de închisoare.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
virus ebola foto shutterstock
infractori canada romani jpg
urs soricei captura video jpg
diana sosoaca vladimir putin jpg
autostrada brasov fagaras jpg
ursi  jpg
Fosta platformă chimică din Târnăveni  Foto Ilie Olar  Google Earth (1) jpg
Drosia Chalkida x jpg
image
image