Misiune de salvare. Un om și 20 de animale, strivite de adăpostul în care stăteau

Misiune de salvare. Un om și 20 de animale, strivite de adăpostul în care stăteau

Ultima actualizare:

    Pompierii, ajutați de oamenii locului, scot vacile de sub dărâmăturiFoto: IGSU
Pompierii, ajutați de oamenii locului, scot vacile de sub dărâmăturiFoto: IGSU

Misiune de salvare pentru pompierii din Neamț! Un om și 20 de animale au fost strivite de adăpostul în care stăteau. Acesta era construit și lemn și erau depozitați mai mulți baloți din paie.

Incidentul s-a petrecut astăzi, 4 mai, în jurul orei 10.30, satul Boiștea, din comuna nemțeană Petricani. Vântul și ploile abundente care au căzut au făcut ca adăpostul pentru animale să pice pur și simplu.

Din păcate, aici se adăposteau 20 de vite și baciul lor. Pompierii au ajuns rapid la fața locului, după ce numărul 112 a fost apelat de o persoană care a asistat la nenorocire.

Aceștia au reușit până acum să scoate zece animale de sub dărâmături, bărbatul de 63 de ani, reușind să iasă singur.

”La locul indicat, s-au deplasat de urgență două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Târgu Neamț, precum și pompieri voluntari de la SVSU Petricani. La ajungerea forțelor de intervenție, persoana  era în exteriorul construcției. Victima a primit asistență medicală la locul evenimentului de la echipajul SMURD. Până în acest moment, au fost extrase zece bovine, iar salvatorii acționează pentru scoaterea celorlalte animale surprinse sub dărâmături”, au anunțat reperezentanții Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Meteorologii au emis ieri, 3 mai, o avertizare cod portocaliu de ploi în județul Neamț. Au fost anunțate averse torențiale care au acumulat 35 l/mp, strat de grindină de mici dimensiuni, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
747168563 1370595531322614 1454882016631102401 n jpg
Alimetarea cu combustibil la benzinarie foto freepik com jpg
rubarba istock jpg
accident isu sibiu jpg
turista png
izolatie termica pixabay jpg
Brasov jpg
ilie bolojan foto captura video guvernul romaniei png
image
image