Modificări de circulație în această noapte pentru trenurile care leagă Gara de Nord de aeroportul Otopeni
Atenție călători! Cei interesați în această noapte de călătoria cu trenul pe traseul Gara de Nord-Aeroportul „Henri Coandă” Otopeni. Compania Națională de Căi Ferate CFR- S.A informează că, în noaptea de 30 spre 31 iulie 2026, în intervalul orar 00:20–03:00 vor fi impuse modificări în circulația garniturilor de călători pe această rută.

Ce se întâmplă pe linia ferată Gara de Nord-Aeroportul Otopeni
Lucrările vor fi executate de Regionala de Căi Ferate București și vor include reparații la instalațiile de electrificare de pe linia București Nord – Pajura. Pentru desfășurarea intervenției în condiții de siguranță, linia curentă va fi închisă temporar, iar alimentarea liniei de contact cu energie electrică va fi întreruptă în zona lucrărilor.
„Echipele de specialitate vor verifica, măsura și regla cablul de ancorare și compensatorul instalației de electrificare. Aceste componente mențin în parametri corespunzători firele de contact prin care trenurile electrice sunt alimentate cu energie. Lucrările sunt necesare pentru funcționarea sigură a instalațiilor și menținerea condițiilor corespunzătoare de circulație”, au anunțat reprezentanții CFR Infrastructură printr-un comunicat publicat pe pagina de Facebook.
Cum vor funcționa restricțiile de circulație
Pe durata intervenției, circulația trenurilor între București Nord și Aeroportul Internațional Henri Coandă va fi reorganizată pe traseul București Nord – Chitila – Mogoșoaia – Aeroport Henri Coandă. Din trenurile programate conform schemei obișnuite de trafic, unele trenuri nu vor circula, iar altele vor avea traseul modificat. Călătorii sunt rugați să verifice, înaintea deplasării, orele de plecare și de sosire, precum și modificările comunicate de operatorul feroviar care efectuează cursa.
Nu vor funcționa trenurile:
-R-M 7901 București Nord (plecare 00:30) – Parc Mogoșoaia – Aeroport Henri Coandă (sosire 00:51);
-R-M 7902 Aeroport Henri Coandă (plecare 00:32) – Parc Mogoșoaia – București Nord (sosire 00:57);
-R-M 7903 București Nord (plecare 01:50) – Parc Mogoșoaia – Aeroport Henri Coandă (sosire 02:11);
-R-M 7904 Aeroport Henri Coandă (plecare 01:12) – Parc Mogoșoaia – București Nord (sosire 01:37);
-R-M 7906 Aeroport Henri Coandă (plecare 02:32) – Parc Mogoșoaia – București Nord (sosire 02:57).
Vor fi înlocuite de următoarele garnituri:
-R-M 7961 București Nord (plecare 00:30) – Aeroport Henri Coandă (sosire 00:58);
-R-M 7962 Aeroport Henri Coandă (plecare 00:39) – București Nord (sosire 01:12);
-R-M 7964 Aeroport Henri Coandă (plecare 01:39) – București Nord (sosire 02:12).
Informațiile actualizate privind circulația trenurilor pot fi obținute din stațiile de pe traseu, de pe platforma mersultrenurilor.infofer.ro și prin canalele oficiale ale operatorilor de transport feroviar. Cele privind biletele, condițiile de călătorie și restituirea contravalorii acestora se solicită operatorului de la care au fost achiziționate. Informații suplimentare despre lucrări pot fi solicitate direct Sucursalei Regionale de Căi Ferate București, la adresa comunicare.bucuresti@cfr.ro.
Informații despre ruta Gara de Nord-Aeroport Otopeni
Ruta dintre Gara de Nord și Aeroportul „Henri Coandă” Otopeni este asigurată de garnituri ale CFR Călători și ale companiei Transferoviar Călători. Trenurile circulă non-stop, la intervale de aproximativ 40 de minute iar călătoria durează 20-25 de minute. Traseul măsoară 19 kilometri și o călătorie costă, 6, 5 lei. În total restricțiile vor afecta patru garnituri.


































