Monica Anisie: "Mai puţin de 1% dintre elevi și profesori s-au infectat în spaţiul şcolii!"

Ultima actualizare:

    Monica Anisie Sursa foto: Facebook
Monica Anisie Sursa foto: Facebook

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a anun'at că mai puţin de 1% dintre elevi, cadre didactice sau personal didactic auxiliar s-au infectat în spaţiul şcolii, însă explică faptul că măsura de suspendare a cursurilor faţă în faţă a fost luată pentru că există riscul de infectare în alte locuri, iar sistemul sanitar nu trebuie supraîncărcat.

„Uitaţi-vă la spitalele, la sistemul medical din România şi trebuie să fim solidari şi cu medicii, pentru că în aceste momente ei trec printr-o perioadă foarte grea. (...) Părinţii muncesc de acasă, copiii îşi continuă educaţia de acasă”, a declarat Monica Anisie la Ştirile Pro Tv, referindu-se la măsurile de prevenire în contextul pandemiei de COVID-19, măsuri care intră în vigoare începând de luni.

"Traficul din marile oraşe, trebuie să îl luăm şi pe acesta în calcul"

”Guvernul României a luat această măsură pentru că trebuie să ne gândim şi la sănătatea şi siguranţa copiilor, trebuie să ne gândim şi la sănătatea şi siguranţa părinţilor. Studiile care sunt realizate de către epidemiologi arată că sunt foarte buni transmiţători copiii. La momentul acesta, rata este foarte mică şi am mai spus lucrul acesta, că nu în spaţiul şcolii există pericolul de îmbolnăvire, ci în afara spaţiului şcolii. Am văzut încă din primele zile de la începutul anului şcolar părinţi care se aflau la porţile şcolilor fără să poarte mască, părinţi care îşi aşteptau copiii sau care veneau să-şi aducă la şcoală copiii. Traficul din marile oraşe, trebuie să îl luăm şi pe acesta în calcul. (...) La momentul acesta, sub 1%, din raportările pe care le-am primit noi la Ministerul Educaţiei, rata de infectare pentru elevi şi pentru cadrele didactice, eu mă raportez aici, date primite de la Direcţia de Sănătate Publică. (...) Este important pentru noi toţi ca aceşti copii să rămână sănătoşi, pentru a putea să-şi continue educaţia. Noi trebuie să ne uităm şi la ce se întâmplă în România în ultimele săptămâni. Au crescut cazurile de îmbolnăvire, numărul celor care s-au îmbolnăvit este din ce în ce mai mare. Uitaţi-vă la spitalele, la sistemul medical din România şi trebuie să fim solidari şi cu medicii, pentru că în aceste momente ei trec printr-o perioadă foarte grea. Luăm astfel de măsuri şi anume suspendăm cursurile faţă în faţă în unităţile de învăţământ complementar cu posibilitatea ca activităţile desfăşurate de părinţi să se desfăşoare în regim de telemuncă. Prin urmare, părinţii muncesc de acasă, copiii îşi continuă educaţia de acasă”, a declarat Monica Anisie sâmbătă dimineaţă (7 noiembrie),  la Pro Tv.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net