Morga pe roți umblă prin țară. Morții stau în camioane frigorifice în curțile spitalelor

Ultima actualizare:

    Morga mobilă are 52 de locuri
Morga mobilă are 52 de locuri

Trăim vremuri grele! Morții nu mai au loc în frigiderele din spitale și așteaptă să fie luați de familii în camioanele parcate în curțile instituțiilor medicale. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (IGSU) a cumpărat patru morgi mobile ca să le avem în caz de dezastru, dar le-au scos deja pe teren. Victimele răpuse de Covid-19 sunt prea multe.

Pandemia de Covid-19 pare că sufocă România. Bolnavii de coronavirus sunt duși la investigații cu autobuzele, iar morții sunt ținuți în camioane frigorifice.

Nu mai au loc la morga spitalelor, astfel că familiile îi ridică din curțile clinicilor. Sunt patru tiruri roșii, cu inscripțiile IGSU, care se plimbă prin țară și se opresc acolo unde este nevoie de ele.

Două dintre acestea sunt parcate acum la Spitalul Județean din Sibiu, iar un altul la  Pantelimon, în Capitală. Instituția medicală are o morgă cu 12 frigidere, dar în weekend au murit 24 de pacienți. Astfel că s-a apelat la morga mobilă.

Are 52 de locuri, dintre care zece pentru persoane supraponderale, iar cei răpuși de Covid-19 sunt ținuți aici câte 4-5 zile.

Morga mobilă, temperatură de minus 40 de grade Celsius

Instalația de la bord permite chiar congelarea încărcăturii, până la o temperatură de minus 40 de grade Celsius, astfel încât cadavrele să poată fi păstrate până la două săptămâni.

Camioanele morgă stau în curțile spitalelor ca să preia pacienții decedați
Camioanele morgă stau în curțile spitalelor ca să preia pacienții decedați

Cele patru autocamioane frigorifice au intrat în dotarea IGSU în perioada 2018-2019 și au fost cumpărate în cadrul proiectului „Multi Risc Modul I”, pentru păstrarea și transportarea trupurilor persoanelor decedate în caz de calamitate. Valoarea acestuia s-a ridicat la 34 de milioane de euro, bani europeni.

Un asemenea autocamion frigorific a fost prezent și în cadrul exercițiului ”Seism 2018”. Scenariul a presupus un cutremur de 7,5 grade pe scara Richter, care ar fi produs, numai în București, circa 3.000 de morți.

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 8.262 de cazuri noi de infectări, 1.174 de pacienți sunt la ATI, iar 186 au murit. Vorbim despre 110 bărbați și 76 de femei, cu vârste cuprinse între 30 și 80 de ani.

Citește și 

https://www.click.ro/news/social/rata-mortalitatii-la-terapie-intensiva-extrem-de-ridicata-cati-bolnavi-mai-scapa-cu

https://www.click.ro/vedete/romanesti/neti-sandu-are-covid-19-ce-simptome-are-vedeta-pro-tv

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
decebal refugul png
echipa film trei km pana la capatul lumii jpg
spion roman jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net