Motiv de bucurie pentru bugetari: Coaliţia a decis majorarea salariilor de la 1 octombrie

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Coaliţia a decis, în şedinţa de luni, majorarea salariilor bugetarilor de la 1 octombrie. Varujan Pambuccian, liderul grupului minorităţilor naţionale, a precizat că s-a discutat despre un procent de 5%.

Varujan Pambuccian a precizat că în şedinţa coaliţiei s-a decis majorarea salariilor bugetarilor de la 1 octombrie.

"S-a discutat despre un procent de majorare a salariilor de 5%, dar rămâne să mai discutăm procentul cu care se vor majora. Să vedem dacă este o măsură sustenabilă", a declarat Pambuccian pentru Gândul.

Ieri, într-o conferinţă de presă după întâlnirea cu delegaţia FMI, Traian Băsescu spunea că "nu este de tolerat niciun fel de populism deoarece acestea pot dezechilibra macroeconomia şi ne-am bate joc de sacrificiile pe care le-au făcut românii în 2010 şi 2011, prin cele ce au suferit ca urmare a aplicării programului de austeritate".

"Chiar mă distram - mă distram, e greşit spus, am avut aproape un sentiment de revoltă -, vedeam politicieni care n-au avut curaj să anunţe măcar o măsură de austeritate, în schimb de câteva zile anunţă măririle de salarii, de pensii, de adaosuri.

Apel la toţi cei predispuşi să facă un mare rău României - ruperea echilibrelor fragile în care ne aflăm şi care s-au obţinut cu costuri extrem de ridicate din partea populaţiei. Este un apel la raţiune.

Sunt convins că oricâte eforturi de discreditare s-ar face, până la urmă românii vor înţelege că am făcut nu ce ne-a plăcut - că nimănui nu-i place să ia bani din salarii, să introducă taxe suplimentare, impozite pe pensii sau să ia măsuri de austeritate.

Nu le-a făcut nimeni cu plăcere, dar le-am făcut pentru că a trebuit. Şi din cauza unor politicieni nu este de tolerat stricarea acestor echilibre şi implicit revenirea la o situaţie dificilă", a spus Traian Băsescu.

Guvernul consideră că există spaţiu fiscal pentru creşterea salariilor din sectorul public, dar o majorare ar trebui operată numai după o nouă reducere a numărului angajaţiilor bugetari, consideră şeful misiunii FMI de evaluare a acordului stand-by, Jeffrey Franks, scrie Mediafax.

"Guvernul va lua o decizie referitor la cât de mare va fi creşterea (salariilor bugetarilor -n.r.) sau momentul în care va fi adoptată. Nu ar fi înţelept nici din partea mea, nici din partea lor, să spunem în acest moment care va fi decizia.

simeon stalpnicul png

Din punctul lor de vedere (al Guvernului - n.r.) există spaţiu pentru creşterea salariilor, dar trebuie să aşteptăm până la acel moment pentru a fi siguri. Creşterea salariilor poate avea loc doar dacă există un număr satisfăcător de angajaţi în sistemul bugetar. Există încă o supraangajare în sectorul public", a spus Franks.

Atât în precedentul acord cu FMI, cât şi în actuala înţelegere, cheltuielile cu personalul sunt limitate în sume absolute, iar orice majorare salarială este posibilă doar în acest spaţiu.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
full shot senior man with yoga mat jpg
fructe freepik1 jpeg
Dronă Constanța FOTO Facebook
varza gratis jpg
6e1320f4 58e6 4a97 801b 91a59766ae52 jpg
Coiful de aur de la Coțofenești furat din Muzeul Drents din Olanda Foto Drents Museum
641423328 17935460523174840 6725275364538285152 n jpg
image
image