Motivul care a dus la moartea femeii violate în grup
Au violat-o cu sălbăticie și au lăsat-o dezbrăcată în câmp. Femeia de 49 de ani s-a chinuit să plece pe picioarele ei, dar sleită de puteri nu s-a mai putut ridica. Legiștii au stabilit că victima a murit de frig.
Medicii legişti au stabilit condiţiile în care a decedat femeia de 49 de ani, din judeţul Vaslui, luată cu forţa şi violată de trei tineri de 16,17 și 23 de ani. După abuzurile repetate, victima a fost lăsată dezbrăcată pe câmp, în condiţiile în care temperatura era de minus 1 grad Celsius.
Ea a fost abandonată într-o zonă mlăştinoasă, între localităţile Iaz şi Ghergheleu.
Victima s-a târât pe o distanță scurtă
”Victima nu a reuşit decât să se târască pe o distanţă foarte scurtă, apoi a rămas inertă în acea zonă mlăştinoasă unde, pe fondul temperaturilor scăzute din timpul nopţii, a decedat din cauza hipotermiei, aşa cum au constatat medicii legişti în urma efectuării autopsiei”, a precizat Alice Ruja, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.
Tragedia s-a petrecut în noaptea de 6 spre 7 martie, când femeia a fost luată cu forța din curtea unui magazin sătesc, unde lucrase în ziua respectivă.
În momentul în care a ieșit la WC, cei trei tineri au atacat-o și au urcat-o în căruță. Cadavrul ei a fost descoperit pe 9 martie, de un localnic. Acesta a sunat de urgenţă la 112, dar nu s-a mai putut face nimic pentru ea .
Ce au spus violatorii la audieri
Potrivit adevarul.ro, la audieri, unul dintre minori a declarat că le-a cerut celorlalţi doi tineri să se întoarcă după victimă, pentru că s-a gândit că ar putea muri de frig, însă nu au fost de acord.
Magistrații de la Tribunalul Vaslui au dispus arestarea preventivă a agresorilor pentru 30 de zile.
Sunt acuzaţi de omor şi viol, iar la capătul procesului riscă până la 18 de ani de închisoare.