«Mulţumim Click!MANIA pentru premii»

Ultima actualizare:
Lozul norocos i-a adus lui Mihai Iftimescu 300 de lei
Lozul norocos i-a adus lui Mihai Iftimescu 300 de lei

Facem cunoştinţă zi de zi cu câştigătorii Click!­MANIA. Până acum, peste 4.300 de norocoşi s-au ales cu telefoane, bani, electrocasnice, reduceri la produse extrem de utile iar o bucureşteancă a câştigat un superb autoturism Hyundai i20.

Horaţiu Cucu Panaitescu (43 de ani) este taximetrist, iar atunci când nu are clienţi citeşte Click! din scoarţă în scoarţă. “Am portbagajul plin de ziare şi mă bucur că s-a nimerit să câştig chiar cu ziarul meu de suflet. Am un telefon, dar o să-l păstrez şi pe acesta pentru că e norocul meu, primul meu câştig”, ne-a spus bucureşteanul care a câştigat un telefon performant. Un loz norocos a ajuns şi la Mihai Iftimescu (63 de ani), care s-a ales cu 300 de lei.

“Sunt cititor fidel şi chiar mă gândeam că m-a tot ocolit norocul la concursul ăsta. Uite că acum mi-am văzut şi eu numele scris în ziar la lista cu câştigători! Jumătate din bani îi păstrez pentru mine, iar jumătate e pentru nepoţi. O să le cumpăr dulciuri şi jucării. Le urez succes tuturor cititorilor”, ne-a spus pensionarul. Mai sunt mii de premii în joc! Poţi câştiga o Honda Civic (în valoare de 102.052 de lei), premii în bani (5.000 de lei, 1.000 de lei şi 300 de lei), electrocasnice, abonamente pe o lună la Click! şi mii de alte surprize. În plus, avem lozurile cu reducere la produsele din gamele Dormeo, Delimano, Top-shop, Walkmaxx.


    Lozul norocos i-a adus lui Mihai Iftimescu 300 de leiFoto: Click!
Lozul norocos i-a adus lui Mihai Iftimescu 300 de leiFoto: Click!

Ai reduceri importante

Dacă găseşti lozul cu 3 simboluri cu  procentul de reducere (%), verifică în pagina de regulament produsul la care se aplică reducerea si valoarea discount-ului în ziua respectivă şi poţi achiziţiona produsul cu reducerea câştigată. Produsul trebuie achiziţionat doar în ziua de apariţie a ziarului cu lozul cu reducere. Pentru achiziţionarea produsului cu reducere trebuie să sunaţi la numărul 021.455.01.13, tarif normal, zilnic, între orele 7.00 - 19.00.  Click!MANIA le-a pregătit cititorilor fideli aproape 2.000.000 de lozuri cu reducere la produsele din gamele Dormeo, Delimano, Topshop, Walkmaxx. De exemplu, puteţi câştiga pantofi, aparatură de bucătărie, pilote, perne, încălţăminte sport, mopuri rotative şi multe alte premii. Nu uita să cumperi Click! şi să verifici lozul de pe prima pagină. Mult succes tuturor!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Letizia și Sofia colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net