N-ai rovinietă? Iei amendă doar o dată pe lună

Ultima actualizare:

    Camerele mobile  îi pot da de gol pe  şoferi dacă nu şi-au  plătit rovinieta
Camerele mobile îi pot da de gol pe şoferi dacă nu şi-au plătit rovinieta

Ai circulat fără rovinietă şi te-a „luat" camera în drum spre serviciu? De acum nu mai curg amenzile în cutia poştală. Deputaţii au modificat ordonanţa, iar şoferii nu mai pot fi amendaţi de două ori într-o lună pentru lipsa documentului.

Gata cu amenzile în cascadă pentru şoferii prinşi fără rovinietă. Deputaţii au modificat legea, iar de la sfârşitul lunii viitoare cei prinşi fără actul doveditor vor rămâne doar cu prima amendă primită pe luna respectivă.

Conform modificărilor aduse Ordonanţei 15/2002 şoferii nu mai pot fi amendaţi de mai multe ori în 30 de zile pentru lipsa rovinietei. „Procesul verbal se întocmeşte şi se comunică contravenientului în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la data constatării contravenţiei, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenţiei pentru încălcarea prevederilor art.8 alin. (1).", se arată în ordonanţa adoptată de cei 240 de deputaţi din 243 prezenţi.

Pe ecran este afişat numărul maşinii şi astfel proprietarul autoturismului este verificat

Pe 12 martie 2012,  Click! a relatat cazul  măicuţelor
Pe 12 martie 2012, Click! a relatat cazul măicuţelor

Veştile bune nu se opresc aici. Şoferii au scăpat şi de plata celor 124 de lei (28 de euro), care trebuiau plătiţi, pe lângă amenda primită, ca tarif de despăgubire în contul Companiei Naţionale de Drumuri şi Autostrăzi. Noua lege a rovinietei intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Măicuţele, amendate cu 26.000 de lei


    Pe 12 martie 2012,  Click! a relatat cazul  măicuţelor
Pe 12 martie 2012, Click! a relatat cazul măicuţelor

Şoferii care circulă fără taxa de drum achitată se aleg cu amenzi usturătoare, între 250 de lei şi 3.000 de lei, în funcţie de categoria maşinii. La nivel naţional au fost depistaţi în trafic peste două milioane de şoferi fără rovinietă.

De notorietate este cazul unor măicuţe de la schitul Ostrov care, timp de cinci luni de zile, au circulat fără rovinietă între Călimăneşti şi Râmnicu Vâlcea. Ele au primit amenzi în valoare de 26.000 de lei pentru că treceau direct pe sub camera video amplasată în comuna Seaca.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
image
actualitate.net
image
actualitate.net