Nati Meir, în greva foamei până la demiterea lui Băsescu: «Am făcut puşcărie din cauza lui»

Nati Meir, în greva foamei până la demiterea lui Băsescu: «Am făcut puşcărie din cauza lui»

Ultima actualizare:

Politicianul îi îndeamnă pe români la solidaritate şi spune că a făcut puşcărie din cauza lui Traian Băsescu.

“M-am decis sa incep o greva a foamei, care la voi se cheama si post negru. Eu sunt bolnav, n-am voie sa fac asta. Am adus un bagaj mic, nu mananc nu beau, iar boala ma va aduce la spital, dar de aici nu ma misc. Daca fac asta inseamna ca sunt roman. Vreau doar ca Basescu sa plece si nu mai candideze. De opt ani a facut numai rau si ideea e ca eu personal am suferit foarte mult, am facut un an si jumatate puscarie, mi-am pierdut dintii, mi-a bagat baiatul din puscarie, mi-a distrus familia", a declarat, Meir, in fata imobilului din care presedintele suspendat conduce campania pentru referendum”, a declarat Nati Meir în faţa jurnaliştilor, potrivit bzi.ro.

Nati Meir a fost arestat în luna noiebrie a anului 2009, fiind acuzat atunci de trafic de influenţă în formă continuată.

Totodată, acesta are mai multe dosare penale, în care este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune, respectiv complicitate la luare de mită.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Accident Buftea  jpg
amar kale pictura condimente guinness jpg
index webp
Captură de ecran 2026 10 20 140223 png
image png
consult medical, foto shutterstock jpg
fabrica png
metrou bucuresti jpeg
image
image