Ne-au mințit! Votul în cazul lui Oprea nu se poate relua
Liberalii au cerut, ieri, realuarea votului în Senat în cazul lui Gabriel Oprea, iar cei de la PSD au fost de acord. O solicitare doar de fațadă, pentru că, ulterior, s-a aflat că acest lucru nu este posibil.
Vicepreşedintele Senatului, Ioan Chelaru, a declarat joi, pentru News.ro, că votul asupra cererii procurorilor DNA în cazul lui Gabriel Oprea nu poate fi reluat.
”Rămân la părerea că actualele reglementări şi prevederi constituţionale, din Legea privind responsabilitatea ministerială sau Regulametul Senatului nu permit reluarea votului pe speţa Oprea. Am văzut că inclusiv domnul Oprea s-ar fi exprimat că o să ceară reluarea votului, deşi opţiunea firească ar fi demisia. Niciuna din actele normative arătate nu prevăd posibilitatea reluării votului şi nici motive de reluare a votului”, a declarat Ioan Chelaru, vicepreşedintele Senatului, pentru News.ro.
Cererea, un joc de imagine
În opinia lui, solicitarea ”este un joc de imagine pe care PNL îl face ştiind că unii dintre senatorii PNL au votat la fel cu majoritatea”.
Fostul vicepremier Gabriel Oprea a scris pe Facebook că îi va solicita preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, să supună din nou la vot cererea DNA de punere a sa sub urmărire penală şi, de data aceasta, va cere senatorilor să o aprobe, pe motiv că a "greşit" când a cerut un vot de protejare a sa.
Partidul Naţional Liberal a anunţat că va solicita luni reluarea votului în Senat în cazul începerii urmăririi penale împotriva lui Gabriel Oprea.
”Solicităm preşedintelui condamnat al PSD, Liviu Dragnea, care tot neagă evidenţa votului masiv dat de PSD-ALDE-PRU pentru protejarea lui Gabriel Oprea, să fie de acord cu această propunere. În caz contrar, este dovada faptului că Gabriel Oprea va fi candidat pe lista PSD pentru un nou mandat cu scopul de a-şi menţine imunitatea”, se arată într-un comunicat al PNL.
Procurorii DNA au cerut un vot pozitiv în Senat pentru începerea urmăririi penale în cazul fostului ministru de Interne.
Acesta este acuzat de ucidere din culpă doarul morții polițistului Bogdan Gigină, aflat în coloana sa oficială. Colegii l-au salvat, astfel că cercetarea a fost blocată.