Nemţii de la TUI Travel, planuri mari pentru vacanţele românilor. Vor să deschidă noi agenții de turism și magazine online
TUI Group, liderul mondial în turism, prezent pe piaţa agenţiilor din România de mai mulţi ani, are planuri mari, după o perioadă provocatoare pentru turismul din întreaga lume. Prin brandul local TUI Travel Center, acesta vizează extinderea portofoliului de produse turistice şi mizează ȋn principal pe pe vânzarea online, dar şi pe dezvoltarea reţelei de agenţii ȋn zona Ardealului.
Agenţia care operează franciza TUI pe piaţa românească de travel începând cu 2019, TUI TravelCenter, parte a Memento Group, se extinde ȋn acest an cu cinci noi locaţii.
„Aceste planuri de expansiune au fost începute ȋn prima parte a lui 2020, dar ulterior au fost puse ȋn aşteptare ȋn contextul pandemiei care a afectat ȋntreaga economie. Evoluţia pozitivă a turismului din ultimele luni, favorizată de relaxarea condiţiilor de călătorie ȋn cele mai multe dintre zonele turistice căutate de români, cum sunt: Grecia, Turcia, Bulgaria sau Spania, ne-a determinat să reluăm, şi totodată să accelerăm ritmul de extindere a proiectului nostru”, explică Ştefan Joos, director general al TUI TravelCenter.
Care sunt cele mai căutate vacanțe de către români
Cele mai de căutate vacanţe de români sunt sejururile charter cu avionul, urmate îndeaproape de circuitele culturale, vacanţele în țară şi sejururile exotice.
Acestea din urmă sunt într-o creştere accentuată chiar şi în condiţii de pandemie, când un număr important de turişti din ţara noastră au călătorit în destinaţii precum Zanzibar, Maldive, Republica Dominicană sau Seychelles.
Astfel că agenţiile mizează tot mai mult pe oferirea de pachete cât mai variate şi complete.
„Ȋn portofoliul de produse TUI TravelCenter se regăsesc toate tipurile de servicii şi pachete turistice integrate, la un loc. Ne bazăm pe distribuirea unei game cât mai complexe de sejururi şi programe turistice, organizate atât de touroperatorii români, cât şi pachete dinamice, bilete de avion, cazări sau alte servicii auxiliare, un adevărat marketplace de călătorii. Ȋn calitate de francizat al TUI Group, avem acces la un întreg univers de experienţe şi unităţi de cazare din întreaga lume, la cele mai avantajoase tarife”, mai spune Joos.
Nemţii de la TUI vor să vândă, în special, în online
Planurile de viitor ale nemţilor de la TUI în România, au focus pe facilitarea vânzării online de vacanţe şi servicii de călătorie. Vor să investescă în sistemele de rezervări şi în magazinele online de vacanţe.
Totodată, au de gând să exindă, la nivelul ȋntregii ţări, și rețeaua de agenții fizice.
Și vorbim, în special, despre zona Ardealului. Brașovul fiind de altfel orașul unde va fi stabilit sediul central. Și asta pentru că se așteaptă inaugurarea Aeroportului Internaţional din Braşov.
În 2022, TUI va deschide alte zece agenții, în cele mai importante oraşe din România.
TUI Group operează în 180 de destinații de pe mapamond
TUI Group, cel mai mare grup de turism din lume, operează în aproximativ 180 de destinații de pe mapamond. Grupul reunește peste 380 de hoteluri premium, precum RIU, TUI Magic Life, Robinson și TUI Blue, 1.600 de agenții de turism pe întregul continent european, cinci companii aeriene de agrement europene, cu aproximativ 150 de aeronave moderne pentru transport lung și mediu, 17 nave de croazieră, de la navele de lux MS Europa și MS Europa 2 până la flota „Mein Schiff” a TUI Cruises și vasele Marella Cruises din Marea Britanie.
Companiile TUI de vânzări și marketing și companiile aeriene sunt grupate în trei regiuni și sunt operate sub un singur brand. România se află sub responsabilitatea TUI Austria.
Citește și:
Tui Travel, liderul mondial în turism, va opera în România. Uite unde îți poți face vacanța!