Ninsorile au produs primele probleme. La Bistrița, drumarii în loc să deszăpezească, asfaltau

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    În Bistrița, drumarii nu au renunțat la asfaltare nici pe zăpadă Foto: bistrițeanul.ro
În Bistrița, drumarii nu au renunțat la asfaltare nici pe zăpadă Foto: bistrițeanul.ro

Iarna a revenit în forţă în jumătatea de nord a ţării. Cel mai rău a fost în Bistriţa Năsăud, Mureş și Maramureș, unde şoferii au întâmpinat probleme serioase. Cel mai mare strat de zăpadă din ţară, de 39 de centimetri, a fost măsurat la staţia meteo de la Bâlea Lac.

În Bistrița-Năsăud și Mureș a nins luni două ore fără întrerupere iar zeci de maşini au rămas blocate în zăpadă. Haosul a fost atât de mare încât în localitatea bistrițeană Ardan, în timp ce un utilaj curăța zăpada, altul asfalta drumul deși stratul de omăt era consistent. Potrivit știrileprotv.ro, șoferii care s-au încăpățânat să-și continue drumul s-au trezit direct în şanţ. Ca de obicei autorităţile au intervenit cu întârziere şi abia după multe ore situaţia s-a remediat. În loc de sărărițe, drumarii din Bistrița Nasăud au aruncat nisip cu mâna dintr-o remorcă. După mai bine de o oră şi-au făcut apariţia şi primele utilaje de deszăpezire, iar traficul a fost deblocat. Şoferii sunt sfătuiți să nu pornească la drum dacă nu au maşinile echipate de iarnă, pentru că sunt condiţii de formare a poleiului, iar zăpada se va aşterne în aproape toată ţara în zilele următoare.

Maramureș

Primele zile ale lunii decembrie au adus în Maramureș și primele ninsori ceva mai consistente. Au fost probleme semnalate pe DN18B, unde două TIR-uri au rămas blocate. Unul dintre acestea, în zona Groși, a dat circulația peste cap preț de circa 30 de minute, iar al doilea TIR a ieșit de pe partea carosabilă aproape de Târgu Lăpuș

Citiți și

Utilaj de deszăpezire surprins de o avalanșă în Dâmbovița. Meteorologii anunță Cod Galben de vânt

Suntem pregătiți pentru codul roșu de viscol? Ce a declarat Gabriela Firea



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
anaf png
image png
alisia png
Transfagarasan   Foto DRDP Brasov 1 jpg
Resort în Hurghada, Egipt FOTO Shutterstock
Tiny George33 jpg
image png
image png
image
image