«Noaptea Muzeelor» 2012 - 25 de instituţii culturale vor fi deschise în noaptea de sâmbătă spre duminică

Ultima actualizare:

    Sursa foto Adevarul.ro
Sursa foto Adevarul.ro

Expoziţii, spectacole de muzică, dans, teatru şi film, proiecţii şi evenimente speciale interactive, toate vor fi puse la dispoziţia vizitatorilor în noaptea de sâmbătă spre duminică.

La evenimentul din acest weekend vor participa un număr record de muzee, dar şi alte instituţii precum Şcoala Centrală, Centrul Cultural ArtSociety sau Fundaţia Lowendal, informează Adevărul.ro.

Pentru a-şi stabili mai ușor propriul traseu, vizitatorii sunt invitați să folosească, ca și la ediția anterioară, harta cu programul Nopţii Muzeelor în Bucureşti, tipărită de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional.

În Bucureşti vor participa la evenimentul din acest an nu mai puţin de 25 de instituţii ale căror poţi vor rămâne deschise până la ora 5.00 a dimineţii de duminică.

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti va deschide "Noaptea Muzeelor". Însă, din motive de protejare a patrimoniului, instituţia va fi deschisă sâmbătă dimineaţă, între orele 9:00 şi 14:00. Muzeografii invită publicul să se delecteze cu activități interesante: târg cu meşteri populari, muzică populară românească, muzică tradiţională a etniilor, expoziţii, jazz, spectacol de dans irlandez în dialog cu căluşarii din România, ateliere demonstrative de olărit şi ţesut cu participare gratuită, bucate alese şi multă voie bună.

Muzeul Național al Țăranului Român dedică această seară Dobrogei. Arheologi şi etnologi îşi vor povesti aventurile printre lucruri frumoase specifice acestei zone precum ţesături, obiecte din lemn, ceramică, icoane, podoabe, mobilier, dar şi ritmuri dobrogene.

Citeşte mai multe pe Adevarul.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net