Noaptea Muzeelor 2015 - Cele mai interesante evenimente din acest an
Noaptea Muzeelor 2015 va include în acest an un număr record de muzee care vor ține porțile deschise în noaptea de sâmbătă, 16 mai.
Noaptea Muzeelor 2015 va cuprinde în acest an circuite complete muzeale în București, Iași și Galați, dar și în multe orașe din țară cele mai importante muzee își vor ține porțile deschise pentru vizitatori.
Este al 11-lea an în care are loc acest eveniment care se bucură de o popularitate din ce în ce mai mare. Noaptea Muzeelor 2015 vine cu o serie de evenimente inedite, iar noi vă prezentăm doar câteva dintre cele mai interesante.
Noaptea Muzeelor 2015 - București
În premieră, Noaptea Muzeelor 2015 are în circuitul său din București și Muzeul BNR, dar și o serie de evenimente și festivități în incinta mai multor muzee, precum Aeroportul Oniria în cadrul Muzeului Național George Enescu, o "galerie de neuitat" la MNAR și "revolta colecțiilor la MIR", un protest față de situația gravă a instituțiilor muzeale.
Doar în București vor fi 30 de muzee și 20 de organizații culturale care vor avea activități legate de Noaptea Muzeelor 2015.
Muzeul Antipa va avea în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor 2015 un atelier pentru copii, la Foișorul de Foc va cânta Fanfara, iar limitele vizuale și auditive ale publicului vor fi testate la Muzeul Tehnic. Inedită va fi și ascultarea unui concert de opereta în Cimitirul Bellu în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor 2015.
În acest an la Noaptea Muzeelor 2015 și Galațiul găzduiește un circuit complet muzeal în care sunt incluse Muzeul de Artă Vizuală, cel de Istorie, muzeul Casa Colecțiilor dar și Centrul Cultural Dunărea de Jos.
Inedită este expoziția din cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor 2015 Galați de la Muzeul de Istorie "Paul Păltănea", în care este conturat un cadru generic al vieții de zi cu zi în comunism, marcat de propaganda atotprezentă, suferată de afișe din epocă, opere de artă mobilizatoare sau portrete ale celor doi lideri comuniști.
Noaptea Muzeelor 2015 - Iași
Noaptea Muzeelor 2015 are un circuit complet și în Iași în acest an și veți putea vizita cu ghid Palatul Roznovanu sau să faceți o plimbare cu tramvaiul de epocă. O altă activitate inedită din cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor 2015 Iași este găzduită de către ansamblul Mănăstirea Golia unde vizitatorii vor putea urca cele 120 de trepte ale Turnului Clopotniță și vor admira sala Clopotelor. La casa diaconului Ion Creangă, ieșenii vor putea admira veșmântul diaconesc original, în care acesta a slujit Biserica Golia.
Printre muzeele participante la Noaptea Muzeelor 2015 în Iași sunt și Palatul Oștirii din Copou - Garnizoana, Serviciu de Stare Civilă, Palatul Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa, Muzeul Memorial Mihail Kogălniceanu, Muzeul Unirii sau Palatul Culturii.