Noi stenograme în cazul Mircea Băsescu: "Să moară fata mea de nu ajungem şi la Obama!"

Ultima actualizare:

    Mircea Băsescu i-a botezat un nepot lui Bercea Mondial în ianuarie 2010Arhiva Click!
Mircea Băsescu i-a botezat un nepot lui Bercea Mondial în ianuarie 2010Arhiva Click!

O înregistrare nouă în cazul de corupţie a lui Mircea Băsescu a fost dată publicităţii de Antena 3 duminică seară.

Discuţiile au avut loc între Izaura Anghel, fiica lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi Marian Căpăţână, partenerul de afaceri al lui Mircea Băsescu.

Cu două săptămâni înainte de a fi arestat, fratele preşedintelui României îl trimisese pe Căpăţână cu 20.000 de euro la familia lui Sandu Anghel. El avea misiunea de a-i convinge pe copiii lui Bercea Mondial să nu predea procurorilor înregistrările compromiţătoare cu Mircea Băsescu.

Căpăţână s-a arătat dispus să jure că nu a păstrat nimic din cei 600.000 de euro şi că toţi banii ar fi ajuns la fratele şefului statului. Discuţia a vut loc între 31 mai şi 6 iunie 2014, scrie gândul.info.

"Hai să terminăm circul"

Izaura Anghel: De ce, mă, să vorbească cu el? Păi n-auzi că l-a trimis Mircea la noi să ne zică să terminăm cu bâlciul ăsta? Aşa ţi-a spus, mă?

Marian Căpăţână: Îhî.

I.A.: Şi tu ce i-ai spus?

M.C.: Nu i-am spus nimic. I-am spus că mă duc.

I.A.: „Băi, cum pot eu să mă duc la ţiganii ăia dacă tu le-ai distrus familia”, îi ziceai. Mariane, eram pe burtă jos şi cerea DNA-ul filmările de la mine. Aşa mi-a zis, să termin cu circul ăsta! Păi ce circ, măi, omule? Păi ce, banii sunt la tine, puşcăria e la tine?!

M.C.: Mi-a zis să terminăm cu circul ăsta... Păi cum să terminăm cu circul ăsta când ăla stă nevinovat în puşcărie?

Argumentele sale sunt din cele mai diverse:

Marian Căpăţână: Oamenii ăştia acum stau de vorbă cu tine, cu mine. Peste o oră stau cu preşedintele Poloniei, cu... Păi tu te pui cu ăştia, mă? Mânca-v-aş gura voastră! Ce să le faci? N-ai ce să le faci! Că vrei să-ţi spun ceva? Îi mai dădeam lui bani? Nu-i mai dădeam...

Izaura Anghel: Lui Mircea de ce nu i-ai cerut bani?

M.C.: Nu-i cer. Dacă-mi dă ei, de bunăvoie, îmi dă. Dacă nu, nu.

I.A.: Zi data.

M.C.: Pune cât vrei să se termine cu toate prostiile astea.

I.A.: Păi, măi, Mariane...

M.C.: Măi, omule, ascultă-mă ce-ţi spun. Pierdeţi! Dintr-un război nu câştigă nimeni. Câştigi... Nu câştigă nimeni nimic. Nici eu, nici voi, nici el. Râde lumea de noi.

Martor: Păi, băi, frate, dacă începe un război apoi chiar râde lumea de noi. Spune-i să-i dea drumul şi apoi nu mai avem nicio treabă cu el!

M.C.: Trebuie să găsim o metodă să terminăm cu tot circul ăsta!

I.A.: Păi cum, băi? Spune-mi tu mie ce metodă să găsesc!

"Tu ai luat banii!"

Izaura Anghel: Băi, Mariane, banii ăştia nu i-a luat nimeni decât tu. Banii ăştia tu i-ai luat. Eu cred că omul ăsta nu a luat niciun ban.

Marian Căpăţână: Băi, ce dracu, mă!

I.A.: Băi, Mariane, el, dacă lua banii ăştia, nu ne făcea nouă treaba asta... Eu am stat şi m-am gândit. Dacă ajungeau banii ăştia, 600.000 de euro la el, el nu ne făcea aşa ceva. De ce, Mariane, nu l-ai filmat când i-ai dat?

M.C.: Mă duc la biserică şi jur!

I.A.: Ce juri?

M.C.: Că nu am luat niciun leu.

I.A.: Şi cine a luat? El?

Martor: N-ai luat niciun ban tu...

M.C.: Niciun leu!

I.A.: Toţi banii au ajuns la el?

I.A.: Să vorbeşti cu fii-sa, cu cine să vorbeşti?

M.C.: Păi ce să vorbesc?

Martor: Dacă depui filmările ăstea pe care le ai scapi şi tu şi bărbată-sum şi frate-su. Dacă nu le depui rămâneţi pe şantaj.

I.A.: Avem de la 1 an la 5 ani. Suntem toţi în puşcărie.

M.C.: Şi eu ce să mai zic? Îţi dai seama că mi-e greu să zic ceva.

I.A.: De ce ţi-e greu?

M.C.: Păi nu ştiu. Nu pot să...

I.A.: Îl fereşte frate-su?

M.C: Ei, îl fereşte...

I.A.: Da? Zi-ne, Mariane, măcar să nu mai spunem...

M.C.: Urâtă situaţie, urâtă...

"Nea Mircea mi-a distrus familia"

Izaura Anghel: Pentru voi? Nea Mircea mie mi-a distrus familia. Tu nu vezi ce a mai rămas? Am rămas singuri pe-aici! Se gândeşte că noi nu suntem români. Noi nu suntem români, măi! Mai bine de nu prefer să mor şi să accept faptele lui Mircea... Ştii când începe balamucul mare? Când oi depune filmările şi văd că DNA-ul nu ia în consideraţie şi nu îi dă drumul. Atunci începe dezastrul! Să moară fata mea de nu ajungem şi la Obama! Şi la Obama! Am dat banii mei din mână şi ne-ai băgat la puşcărie, mânca-ţi-aş? Nu-i aşa, măi, Mariane? Am dat banii mei din mână şi ne-ai băgat la puşcărie! Sunt de acord cu tine, nu? Nu îmi dai banii, dar nu ne băga la puşcărie mânca-ţi-aş sufletul! Auzi! Şi cu banii daţi şi în păşcărie, nu?

"Traian a luat banii ăştia?"

Martor: Băi, frate, când Băsică v-a dat banii ăştia voi unde i-aţi dus? Eu am văzut pe filmare că ai zis că i-ai dus la Traian.

Izaura Anghel: Păi unde să-i ducă? I-a luat la Bucureşti, nu? Mariane, i-ai luat, nu? Unde sunt banii lui tata?

Marian Căpăţână: Nu ştiu.

I.A.: Traian  a luat banii ăştia?

M.C.: Nu cred.

I.A.: Nu crezi sau nu ştii?

M.C.: Nu ştiu. De unde să ştiu?

I.A.: Şi ai mâncat 2 milioane de euro într-un an? I-ai dat la el sau i-ai luat tu? Ai spus că la Bucureşti ai dat banii.

"Dacă spui adevărul, poate iei pedeapsă mai mică"

Izaura Anghel: Aşa ţi-am zis eu ţie? Să nu dai nicio declaraţie? Păi şi tu crezi? Îşi bate joc de tine... N-ai văzut tu, Mariane, să fie parte vătămată Mircea Băsescu? L-a arestat pe bărbată-meu degeaba, mă, de pomană. Uite aşa o să-l aresteze şi pe Mircea când om duce filmările noi. Că există şi pentru ei legi.

Marian Căpăţână: Ce vrei să spun?

I.A.: Să spui „Da, domne, le-am luat 600.000 de euro să îl scăpăm pe Bercea!”

M.C.: Eu sunt la mijloc, nu? Mă dau, unde mă dau...

I.A.: Mariane, să spui adevărul. Dacă spui adevărul, poate iei pedeapsă mai mică. Iar dacă încerci să minţi, cu Justiţia e rău. Ştii cât mai are Bercea de executat? Un an şi şase luni, atât mai are de executat. La anul, pe timpul ăsta e afară!

M.C.: Şi unde să mă duc? Să mă duc la Constanţa? Mie mi-e frică să mă duc.

I.A.: El ne-a chemat pe noi la el.

M.C.: Eu ştiu.

I.A.: Şi eu ce i-am zis? „Naşule, vin, dar dacă vin, un drum la Constanţa îmi mănâncă 20 de milioane”

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net