Noutăţi la plata cu cardul de luna viitoare

Ultima actualizare:

    Din 13 decembrie intră în vigoare noi reguli pentru bănci
Din 13 decembrie intră în vigoare noi reguli pentru bănci

De câte ori foloseşti cardul la cumpărături sau când faci plăţi prin Internet te gândeşti cu teamă să nu-ţi fure cineva datele şi apoi să te lase fără banii din cont? Iată că special pentru a evita astfel de “drame”, de la 13 decembrie intră în vigoare noi reglementări privind siguranţa plăţilor şi reducerea riscului de fraudă pentru tranzacţiile electronice.

Serviciile bancare şi financiare se vor schimba din 13 decembrie, când intră în vigoare Legea privind serviciile de plată, act normativ care transpune cea de-a doua directivă europeană în acest domeniu, informează adevarul.ro. Potrivit legii, băncile (precum şi alţi furnizori de servicii de plăţi) vor trebui să îşi schimbe unele activităţi astfel încât să poată oferi clienţilor mai multă siguranţă, atunci când fac plăţi. Majoritatea acestor măsuri au fost dispuse pentru a preveni eventualele fraudele bancare, în special în situaţiile în care utilizatorilor de carduri li se fură datele bancare pentru a fi folosite în mod fraudulos de către criminali.

Astfel, persoane care vor autoriza sau vor valida plăţile vor trebui să treacă prin mai multe măsuri de securitate. Ca regulă, vor trebui să furnizeze două elemente: de exemplu, parolă şi un cod bazat pe un act de identitate sau parolă şi token. Spre exemplu, la plăţile online cu ajutorul cardului, pe lângă parola 3D Secure primită prin SMS la numărul de telefon înregistrat în sistem, utilizatorii cardurilor vor trebui să introducă şi un cod static format din ultimele 4 cifre ale codului numeric personal (CNP), respectiv din ultimele 4 caractere ale numărului de paşaport.

Pentru unele plăţi contactless la POS utilizatorii cardurilor vor trebui să tasteze codul PIN. Regulamentul UE prevede că după fiecare 5 plăţi contactless consecutive de sub 100 de lei/30 de euro, următoarea plată va trebui să fie autorizată prin codul PIN.

De altfel, multe bănci au trimis deja mail-uri clienţilor prin care i-au informat cu privire la cum li se vor schimba, în concret, serviciile. Ce e important de menţionat, aici, e că măsurile se vor aplica indiferent de cum se fac plăţile: prin POS, prin intermediul internet banking sau prin furnizarea de date despre un card.

Sfaturi pentru utilizarea cardului

  • Evită să ţii cardul de credit aproape de surse magnetice puternice sau lângă  telefon. S-ar putea deteriora.
  • În momentul în care plăteşti cu un card, urmăreşte modul în care este utilizat de angajat şi cum este trecut doar prin dispozitivul POS aflat la vedere.
  • Verifică dacă există limitări la retragerea de numerar (limită zilnică).
  • Atunci când retragi numerar de la un ATM, asigură-te că nu are montate alte dispozitive, în special în zona în care introduci cardul, iar lângă tine nu se află persoane străine care să vadă codul PIN.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
image
actualitate.net
image
actualitate.net