Nu avem soluții la pesta porcină africană. Au ucis mii de porci și au pârjolit culturile

Ultima actualizare:

    Au fost uciși ”preventiv” peste 70.000 de porci din opt județeFOTO: adevarul.ro
Au fost uciși ”preventiv” peste 70.000 de porci din opt județeFOTO: adevarul.ro

Au fost uciși ”preventiv” peste 70.000 de porci pentru a împiedica răspândirea pestei porcine africană, maladie care omoară în masă aceste animale. Cazurile s-au înmulțit peste noapte și autoritățile au început să ardă recolete oamenilor. Astăzi, 8 august, autoritățile au început să caute soluții.

Oamenii plâng continuu în opt din țară. Au venit veterinarii și le-au luat porcii din bătătură și i-au ucis ”preventiv”, pentru ca pesta porcină africană să nu se răspândească.

Din datele oficiale anunțate de autorități, până acum, maladia s-a răspândit agresiv în sud-estul țării. Boala a fost confirmată în o sută de localităţi din judeţele Tulcea, Constanţa, Brăila, Ialomița, Galați, dar și în nordul țării, județele Satu Mare, Bihor și Sălaj. Au fost uciși 11.772 de porci domestici din gospodăriile populaţiei, iar în 3 ferme comerciale, până în data de 02.08.2018, au fost uciși 49.647 de porci. Au fost afectaţi 20 de porci mistreți, a informat ANSVSA.

Se ard culturile ”suspecte”?

Din ordinul ministrul agriculturii, Petre Daea, culturiile contaminate trebuie distruse. Când au aflat, oamenii s-au revoltat că îi lasă flămânzi și săraci. Astăzi, 8 august, ministrul Daea a făcut precizări importante.

”Ordinul dat pentru combaterea pestei porcine africane nu vizează sub nici o formă distrugerea sau arderea culturilor agricole. Se referă doar la zonele unde apărut un focar de pestă porcină africană la porcul mistreț, dar numai în cazul în care acesta este găsit în cultură. Este un ordin cu caracter intern pentru a pregăti specialiștii să abordeze această temă împreună cu fermierii, în conformitate cu ceea ce s-a decis la Comitetul ministerial pentru situații de urgență. Mai sunt oameni care văd porumbul culcat acolo şi zic lasă să iau porumbul ăsta culcat acasă, ori nu este cazul. E vorba doar de locul unde a fost porcul, dacă a fost găsit. Acesta se dezinfectează pur şi simplu. În momentul de față nu avem nici o astfel de situație”, a declarat public, ministrul agriculturii, Petre Daea.

Abia acum se caută soluții

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentară (ANSVSA) a informat că abia acum au început să se caute soluții pentru eradicarea focarelor de pestă porcină africană, care au ajuns la o cifră uriașă, peste 580, în 100 de localități din opt județe. Președintele instituției a avut discuții cu omologul său din Danemarca, care a gestionat controlul şi eradicarea focarelor de boli ale animalelor ce au afectat Danemarca începând cu anul 2002. În urma discuțiilor s-a decis realizarea în colaborare a unui studiu epidemiologic care să analizeze modul în care s-au contaminat gospodăriile populației.

Ce este pesta porcină?

Pesta porcină africană (PPA) este o boală periculoasă, fără tratament sau vaccin în momentul de față, care afectează speciile domestice și sălbatice de porcine. Boala a fost introdusă în Europa în anul 2007, prin deșeuri alimentare infectate, provenite dintr-un cargou venit din sud-estul Africii și folosite pentru hrănirea unor porcine în Georgia. De aici, boala s-a răspândit rapid în restul Caucazului și în Federația Rusă, ajungând în 2012 la granița Uniunii Europene, în Moldova, Ucraina și Belarus.

În iulie 2017, a fost confirmat și primul caz în România, într-o gospodărie de la marginea municipiului Satu Mare. Sursa infectării a fost un transport de mezeluri contaminate, provenite din Ucraina.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
470151278 538188272547733 6261949949018933597 n jpg
 Sambuca di Sicilia FOTO Shutterstock
corvinul jpeg
bancomat jpeg
wizz air avion jpg
marelbo png
loto jpeg
cincsor dimineata jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net