«Nu m-aţi înţeles! Am ieşit din pistă!»: Ce s-a întâmplat la Cluj
Se arată cu degetul unul pe altul Compania Blue Air afirmă ceva, ae4roportul din Cluj-Napoca altceva, specialiștii -cu totul diferit. Digi24 a publicat un fragment din dialogul purtat în această dimineaţă, 7 ianuarie, între pilotul avionului care a ieşit de pe pistă la aterizare şi turnul de control.
Pilot: Turnule, 9301 - tocmai am ieşit din pistă.
Turnul de control: Confirm. Bine aţi venit! Continuaţi spre Delta (n.r. altă pistă), către poziţia de îmbarcare.
Pilot: Nu m-aţi înţeles! Am ieşit din pistă.
Turnul de control: Sunt turnul, confirm, mulțumesc!
Pilot: Suntem ieșiți din pistă, nu s-a întâmplat nimic, suntem pe sol. Motoarele încă funcționează. Ne uităm la situație și pe urmă vom proceda la o evacuare.
Turnul de control: Sunt turnul, confirmăm, anunțăm imediat solul! O să vină imediat utilaje pentru asistență.
Turnul de control: Toate stațiile de la sol au fost anunțate, o să vină pentru asistență. Dacă puteți să comunicați, ați ieșit din pistă? Aveți avarii? Să știu ce să comunic la sol.
Pilot: Deci, am ieșit din pistă, pe partea dreaptă. Suntem în proces de oprire a motoarelor. Și din câte vedem, e posibil să fi atins cu motorul. Confirm, fără victime.Turnul de control: Am confirmat pe partea dreaptă, am să comunic la sol. Confirm, fără victime, acum o să vină asistența. Am considerat pista ocupată, blocată, până se eliberează.
Pilot: Așteptăm o mașină de la dumneavoastră, de la pompieri, să evalueze situația de prin afară, pentru că noi nu vedem tot avionul. Momentan noi suntem bine, nu avem pericol de foc. Dacă îi vom evalua pe slide-uri (n.r. topogane) sau vom coborî pasagerii pe scări.
Turnul de control: Am confirmat, am vorbit cu dispecerul, prima mașină care a ajuns lângă dumneavoastră nu a observat daune ale aeronavei.
Dialogul a avut loc imediat după incidentul în care a fost implicat un Boeing 737 aparținând Blue Air cu 116 pasageri şi membri ai echipajului la bord. Pasagerii s-au speriat cumplit, dar nimeni nu a fost rănit. Nu este deloc clar ce s-a întâmplat.
Avionul nu mai avea combustibil?
Directorul aeroportului spune că avionul nu mai avea combustibil şi că pilotul s-a grăbit să aterizeze deşi utilajele de deszăpezire curăţau pista de zăpadă. Reprezentanţii companiei aeriene îl contrazic şi dau vina pe turnul de control, care nu ar fi anunţat că sunt condiţii grele la Cluj-Napoca.
Ce povestesc pasagerii
- „Erau cam cinci centimetri de zăpadă pe pistă. M-am uitat destul de clar. Cu zece metri înainte de a atinge pista, fiind o pistă destul de scurtă, avand doar 2.100 m, cred că comandantul a făcut tot ce a putut. A frânat brusc, dar ineficient, fiind zăpadă destul de mare. A reușit să-l scoata pe stânga, pe arătură”, scrie digi24.ro.
- „Am avut noroc. Am fost speriați. O doamnă chiar a leșinat, a avut nevoie de pastile”.
- „Depinde acum fiecare cum l-a simțit. S-a lăsat pe partea stângă, s-a sucit de spate și în momentul acela s-a trezit toată lumea și au început să țipe care mai de care, nu-ți dădeai seama ce se întâmplă”.