Nu-ţi plăteşti impozitele la timp? Uite ce rişti!

Ultima actualizare:

Mai ai la dispoziţie aproximativ 3 săptămâni ca să-ţi plăteşti la timp taxele şi impozitele pe terenuri, clădiri şi maşină. Dacă te grăbeşti, vei primi o reducere de 10% din suma datorată. În caz contrar, ţi se vor aplica dobânzi şi penalizări care te vor ustura la buzunare. Specialiştii avocatnet.ro ne spun cât te-ar putea costa în plus dacă eşti “restanţier”.

Dacă vrei să-ţi plăteşti încă de pe  acum dările la stat, află că, în Bucureşti, impozitele pe anul 2015 la casă, terenuri  şi maşină au rămas la nivelul celor de anul trecut. Mai mult, dacă achiţi sumele integral, până pe 31 martie, vei beneficia de o reducere de 10% din valoarea totală. Dacă, dimpotrivă, nu-ţi plăteşti la timp dările către stat, vei suporta dobânzi şi penalităţi de întârziere. Aceste taxe locale trebuie achitate în două tranşe: prima jumătate se plăteşte până la data de 31 martie, iar cea de-a doua până pe 30 septembrie. Nivelul dobânzii pentru neachitarea la timp a taxelor şi impozitelor s-a modificat din martie anul trecut, în timp ce penalitatea de întârziere a rămas neschimbată. Tot anul trecut s-a stabilit că dobânzile şi penalităţile de întârziere pot fi eşalonate la plată. Toate aceste aspecte referitoare la regimul dobânzilor şi penalităţilor sunt valabile şi pentru 2015. 

Penalităţile te costă 7,3% pe an

  • Contribuabilii care nu achită la timp taxele şi impozitele către stat, vor plăti, ca şi până acum, dobânzi şi penalităţi de întârziere. 
  • Penalităţile de întârziere au caracter sancţionatoriu şi se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv. 
  • Nivelul penalităţii de întârziere care se aplică în acest an pentru plăţile neefectuate la timp către stat este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere, ceea ce înseamnă o penalitate de 7,3% anual. 

Dobânzile ajung până la 10,95%

Nivelul dobânzilor pentru neachitarea al timp a dărilor către stat a fost schimbat de la 1 martie 2014. La acea dată, dobânda a fost redusă de la 0,04% la 0,03% pentru fiecare zi de întârziere, nivelul fiind valabil şi în acest an. Astfel, dobânda anuală ajunge la 10,95%, faţă de 14,6% cât era înainte de 1 martie 2014. Dobânzile au un caracter recuperatoriu, comparativ cu penalităţile, care au un caracter sancţionatoriu. Nivelul lor se calculează pe fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv. 

Ai mai multe case? Impozitul creşte cu până la 150%

Taxele şi impozitele locale rămân în 2015 la nivelul celor de anul trecut. Conform Codului fiscal pentru 2015, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de 0,1% din valoarea imobilului şi a unor indici în funcţie de suprafaţă, tipul clădirii, dotările acesteia, anul construirii, rangul localităţii şi zona în care este situată. În cazul proprietarilor care deţin mai multe clădiri în afara celei de domiciliu, impozitul datorat creşte cu 65% pentru cea de-a doua, 150% pentru cea de-a treia şi este de trei ori mai mare în cazul în care se deţin mai multe imobile.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William Kate Middleton cu Prinții George Charlotte și Louis GettyImages 2187955497 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
dating online reusit jpeg
Lac culori  jpg
FotoJet jpg
Nicuşor Dan fB jpg
image png
Marte jpg
Cele mai hazlii scrisori din tolba lui Mos Craciun  Sursa imagine shutterstock 745825033 jpg
stefan cel mare GettyImages 878490466 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net