«Nu vă bazaţi pe instituţiile statului la cutremur»

Ultima actualizare:
Raed Arafat, secretar  de stat în MAI
Raed Arafat, secretar de stat în MAI

Sinceritate sau reacţie emoţională a unui om speriat? Seismul de acum două zile, cel mai mare din acest an, a şocat autorităţile, care au început să se certe între ele pentru modul cum au reacţionat. Şeful Corpului de Control al Guvernului Cioloş, Valentin Mircea, a făcut praf instituţiile care ar trebui să reacţioneze în cazul unui cutremur, stârnind reacţii vehemente.

24 septembrie, ora 2.11. Un cutremur de 5,3 grade zdruncină România, aducând în atenţie vulnerabilitatea statului faţă de o calamitate majoră. Până şi specialiştii de la Institutul de Fizică a Pământului au părut luaţi prin surprindere pentru că, în decurs de câteva zeci de minute, apar mai multe informaţii privind amploarea seismului. Enervat, un reprezentant de frunte al Executivului a reacţionat vehement după doar câteva ore şi a pus degetul pe rană. “Instituţiile statului au note maxime la simpozioane şi-au umflat muşchii, dar nu vă bazaţi pe ele când va lovi un mare cutremur”, a postat pe o reţea de socializare, Valentin Mircea, şeful Corpului de Control al Guvernului.

Motivul? După seismul de vineri noapte nu au existat pagube, însă zeci de bucureşteni au sunat speriaţi la 112. Nu pentru că ar fi avut vreo urgenţă, ci pentru că încercau să afle ce-ar fi trebuit să facă.

Dinspre MAI, puţine îndrumări! Cu subiect şi predicat Valentin Mircea l-a atacat pe celebrul Raed Arafat, secretar de stat în MAI, pentru faptul că a anunţat că totul a fost sub control. Speriat şi el de ce a spus, a şters postările şi chiar contul de pe care a scris. Piatra odată aruncată a făcut însă valuri.Dacă Raed Arafat a minimalizat importanţa lui Valentin Mircea, punându-l să trimită propuneri scrise la minister, purtătorul de cuvânt al Guvernului Cioloş a reacţionat şi mai dur. ­”Afirmaţiile şefului Corpului de Control ­reflectă o părere personală şi nu punctul de vedere al Guvernului”, a declarat ieri Liviu Iolu.După 24 de ore, Valentin Mircea a revenit şi spăşit a spus că a fost greşit înţeles. El a şters şi mesajul postat cu o zi înainte. Curajul său a durat doar puţin mai mult decât cutremurul de vineri noapte.


    Raed Arafat, secretar  de stat în MAI
Raed Arafat, secretar de stat în MAI

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Warren Buffett FOTO Profimedia jpg
turcia jpg
casa jpg
trafic inchis A1 vant jpg
pietrele vii din Romania  jpg
Starship shutterstock jpg
centrala jpeg
churches lalibela  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net