O familie ce muncea în Spania a rămas fără economii după ce angajata unei bănci le-a furat banii
O familie din Piteşti a avut parte de un adevărat şoc zilele trecute, când au mers la bancă să scoată nişte bani din contul pe care îl aveau descis.
Cei doi muncesc în Spania şi au strâns banii munciţi acolo într-un cont de la o bancă din Piteşti. Deşi de obicei, când veneau în România în concediu, verificau contul deschis, anul acesta cei doi soţi au omis să facă acest lucru.
Întâmplarea a făcut însă ca soţii Moise să rămână fără bani şi să fie nevoiţi să apeleze la cei 10.000 de euro pe care îi avea în cont.
Când au mers la bancă, surpriză: banii nu mai erau acolo de o jumătate de an, scrie b1.ro.
"Am avut nevoie de cash şi am mers la bancă, numai că în cont nu mai era niciun leu, după ce acesta fusese golit. Noi aveam banii de şapte ani acolo, erau pe numele meu, dar e clar că a venit altcineva şi i-a scos. Erau 10.000 de euro, am rămas uimită, banii au fost scoşi într-o zi, în două retrageri, la interval de o jumătate de oră una de cealaltă. Noi nici nu am fost în ţară în perioada aceea. Pe foaie e numele meu, dar e altă semnătură, practic nici nu s-a obosit să-mi falsifice semnătura. Cineva a retras banii, probabil o angajată a băncii, care între timp şi-a dat demisia sau a fost dată afară, nu ştiu, a plecat din bancă în ianuarie anul acesta", a declarat Elena Moise.
Din fericire, Elena şi Vasile Moise au primit banii respectivi de la bancă, iar poliţia a început o anchetă în acest caz. Principala suspectă este o fostă angajată, ce nu mai lucrează la bancă de câteva luni.