O familie din Arad, la bordul vaporului eşuat în Marea Mediterană

Ultima actualizare:
Vasul de croazieră s-a  răsturnat pe o parte
Vasul de croazieră s-a răsturnat pe o parte

Doi soți și copiii lor din Arad se aflau la bordul vasului de croazieră care a eşuat în apa Mării Mediterane. Conform reprezentanților agenției de turism, cei patru sunt în afara oricărui pericol.

Ceea ce se dorea a fi o vacanță de lux pentru o familie arădeană s-a transformat într-un adevărat coșmar. Din fericire însă, aceștia au supraviețuit și au fost printre primii salvați, după ce nava s-a scufundat.

"Din informațiile noastre, patru români dintre cei aflați la bord, sunt din Arad. Este vorba despre o familie cu doi copii. Cei doi au vârsta de aproximativ 40 de ani iar copii cu vârsta cuprinsă între 15 și 20. Sunt în siguranță. Au fost printre primii debarcați dar nu am mai putut vorbi cu ei, pentru că s-a terminat bateria la telefon. Urmează să aflu mai multe detalii", a declarat Vlad Popescu, reprezentant al agenției Flumen Viaggi International .

Răniţii au fost duşi la spitalul de pe insulă
Răniţii au fost duşi la spitalul de pe insulă

Nava de croazieră italiană cu 4.200 de persoane la bord a naufragiat în noaptea de vineri spre sâmbătă, în apele Mării Mediterane, bilanţul provizoriu arătând trei morţi, 40 de răniţi şi mai multe persoane dispărute. În ceea ce îi priveşte pe românii aflaţi la bord, ultimele informaţii arată că aproximativ 50 de conaţionali lucrau pe vasul de croazieră, iar circa 20 se aflau în vacanţă. Din informaţiile de până acum, printre morţi nu s-ar afla români.

Vasul de croazieră s-a răsturnat pe o parte (fotografii: afp)

Toţi călătorii erau  în stare de şoc
Toţi călătorii erau în stare de şoc

Răniţii au fost duşi la spitalul de pe insulă

A costat 1,36 de miliarde de euro
A costat 1,36 de miliarde de euro

Toţi călătorii erau în stare de şoc

A costat 1,36 de miliarde de euro
A costat 1,36 de miliarde de euro

A costat 1,36 de miliarde de euro

Vasul Concta Concordia a fost construit în anul 2006 şi a costat 1,36 de miliarde de euro.

Ambarcaţiunea era dotată cu 3.000 de cabine duble, 5 jacuzzi-uri, 6 restaurante, un teatru şi o discotecă.

Nava cântărea 114.500 de tone, lungima sa era de 290 de metri, iar lăţimea de 35,5 metri.

A costat 1,36 de miliarde de euro
A costat 1,36 de miliarde de euro


    A costat 1,36 de miliarde de euro
A costat 1,36 de miliarde de euro


    A costat 1,36 de miliarde de euro
A costat 1,36 de miliarde de euro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cea mai scunda femeie cea mai inalta femeie guinness world records jpg
prison puzzle jpg
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
WhatsApp Image 2024 11 21 at 22 31 59 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net