O femeie a murit după ce a aşteptat ambulanţa mai bine de trei ore

O femeie a murit după ce a aşteptat ambulanţa mai bine de trei ore

Ultima actualizare:

    vremeanoua.ro
vremeanoua.ro

O femeie din Vaslui a murit, miercuri (10 februarie), în timp ce aştepta ambulanţa. Echipajul a ajuns la solicitare abia după patru ore. La sosirea ambulanţei, cadrele medicale au fost la un pas să fie linşate de rudele femeii.

Conducerea Spitalului Vaslui susţine că rudele femeii nu au spus foarte clar cât de gravă este starea acesteia pentru a putea considera urgenţa cod roşu, potrivit România TV. Mai mult decât atât, în staţia Bârlad nu sunt decât patru ambulanţe. Trei dintre ele erau deja plecate în misiune, iar una era plecată cu un pacient la Iaşi.

Femeia a sunat la ambulană la ora 9.30. Aceasta suferea de diabet şi îi era rău. După trei ore, însă, femeia a murit sub ochii rudelor.

Ambulanţa a ajuns abia după patru ore de la solicitare, când, deja era prea târziu. Aceasta se întorcea de la o altă urgenţă de unde preluase un pacient. În momentul în care medicul a ajuns la faţa locului, rudele femeii, l-au agresat verbal şi au fost la un pas să linşeze echipajul medical.

A fost demarată o anchetă în acest caz.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
delfin esuat jpg
papa leon profimedia jpg
comemorare Rahova jpg 15 jpg
854339508 1832253894894323 8725783364908500702 n jfif
FOTO Cvadrupletii nascuti prematur la Miercurea Ciuc vor fi externati de la Maternitatea Brasov dupa aproape 3 luni de ingrijiri speciale 1536x1298 jpeg
Design fără titlu (5) png
online shopping jpg
Flori cireș Japonia FOTO Shutterstock
image
image