O femeie de 38 de ani bolnavă de gripă a murit la o zi după externare. Familia acuză medicii

Ultima actualizare:

    Bilanțul a ajuns la 16 de morțiFoto: pixabay
Bilanțul a ajuns la 16 de morțiFoto: pixabay

Este tragedie într-o familie din județul Sibiu. O femeie de 38 de ani bolnavă de gripă a murit la o zi după ce a fost externată din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. Soțul pacientei le cere explicații medicilor pe care îi acuză ca au externat-o deși se simțea rău.

Situație incredibilă în cazul sibiencei care a decedat din cauza gripei. Testele făcute la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului nu ar fi ieșit pozitive pentru gripă, însă cauza decesului a fost chiar infecția cu acest virus, potrivit oradesibiu.ro.

Femeia bolnavă de gripă, moartă după externare

Totul a început sâmbătă 25 ianuarie, când femeia Vurpăr, mamă a trei copii, a început să se simtă rău. Soţul ei a dus-o cu maşina la spitalul din Sibiu. A fost consultată, iar medicii au decis că pacienta poate pleca acasă și i-au dat tratament. A doua zi pacienta s-a simțit și mai rău, iar familia a sunat la 112 și a chemat ambulanța. Însă medicii nu au mai putut să o salveze. Se pare că la momentul acela familia nu a știut că femeia suferea de gripă. Soțul ei a aflat din presă, o sptămână mai târziu, care a fost de fapt diagnosticul.

Spitalul confirmă că femeia a fost sâmbătă la UPU

„Femeia, în vârstă de 38 de ani, s-a prezentat în Unitatea de Primiri Urgențe a SCJU Sibiu în data de 25 ianuarie unde a fost consultată de medicul de urgență, pacienta acuzând simptomatologie de tip digestiv (sindrom dispeptic nesistematizat). De asemenea, pacienta a afirmat, în antecedentele recente varicela, prezentând leziunile cutanate specifice evoluției în remisie a bolii”, a transmis conducerea spitalului, la solicitarea presei.

Însă, oficial, reprezentanții unității medicale spun că femeia nu prezenta suspiciune de gripă pe 25 ianuarie.

„Pacienta nu prezenta simptomatologie de tip respirator”, spun cei de la spital, despre pacienta care a fost sâmbăta la UPU şi a murit a doua zi în spital.

Familia sibiencei decedate de gripă acuză medicii

Soțul rămas văduv spune că soția lui nu a vrut acasă, însă spitalul îl contrazice. Deocamdată, spitalul nu a făcut dovada scrisă că pacienta a semnat şi a spus refuz internarea. „După consultul medical i s-au recoltat probe biologice de sânge și i s-a administrat tratament simptomatic. Medicul urgentist a solicitat consult de specialitate boli interne pentru evaluarea probelor biologice modificate (creatinină și număr de leucocite) și pentru reevaluarea clinică a sindromului dispeptic. Medicul internist a confirmat sindromul dispeptic remis după tratamentul simptomatic și a recomandat internarea pentru investigații medicale suplimentare și stabilirea diagnosticului de certitudine.  Pacienta a solicitat continuarea tratamentului la domiciliu, motivând că are acasă un copil în stare de convalescență după varicelă. Pacienta a plecat la domiciliu cu recomandare de monitorizare prin medicul de familie și consult de nefrologie prin Ambulatoriul de Specialitate în cazul în care probele biologice rămân modificate”, explică cei de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă potrivit oradesibiu.ro.

Familia femeii din Vurpăr spune că de fapt, doctorul ar fi zis pacientei să se ducă acasă, i-a prescris o reţetă, după care au fost cumpărate medicamente. Și se poate face dovada tratamentului respectiv deoarece medicamentele există încă în casa victimei.

Ce spune spitalul că s-a întâmplat în ziua morții femeii

 Potrivit unui comunicat al spitalului, ”în data de 26 ianuarie pacienta a revenit în Unitatea de Primiri Urgențe adusă de Serviciul Județean de Ambulanță, în stare gravă cu alterarea probelor biologice și a stării clinice”. Reprezentanții unității medicale spun că a fost  examinată de o echipă multidisciplinară complexă și a fost internată în cadrul Secției Clinice Anestezie Terapie Intensivă, ridicându-se suspiciunea de gripă pe baza testelor rapide. ”Starea generală a pacientei s-a degradat în continuare foarte rapid și din nefericire, în pofida eforturilor depuse de personalul medical, pacienta nu a mai putut fi salvată. Gripa a fost ulterior confirmată  anatomo-patologic”, susţin cei de la spitalul din Sibiu.

Familia femeii a aflat abia după o săptămână diagnosticul deoarece, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) analiza din plămânul femeii decedate a fost trimisă la Bucureşti, de unde a venit rezultatul după o săptămână.  ”Rezultatul probei recoltată de la pacienta de 38 de ani a sosit luni, 03 februarie 2020, indicând prezența virusului gripal de tip AH3”, spun cei de la DSP Sibiu.

Acum este anchetă la Spitalul din Sibiu. În scris nu există nicio dovadă la ce susţine doctoriţa de la UPU, conform căreia a recomandat internarea dar pacienta a refuzat. 

”Medicul internist confirmă că a făcut recomandarea verbală de internare iar pacienta și-a exprimat, tot verbal, dorința de a continua tratamentul la domiciliu, întrucât are acasă un copil în convalescență.  În acest context, medicul internist a formulat recomandările de continuare a tratamentul la domiciliu și reevaluarea biologică prin medicul de familie și medicul nefrolog în cadrul Ambulatoriului de Specialitate.Solicitarea pacientei de a părăsi UPU în vederea efectuării tratamentului Ambulatoriu prescris nu a fost consemnată  de medic în Fișa de prezentare  UPU, care conține doar recomandările medicale de urmat”.

Cazul referitor la decesul pacientei de 38 de ani bolnavă de gripă care a murit la o zi după externare este în atenția conducerii spitalului, iar personalul a început un proces de reinstruire, în vederea respectării tuturor procedurilor aplicabile în serviciul de urgență.

Citește și: 

Gripă 2020. Sfaturi ca să-i ferim pe copii

Gripa 2020. Ce facem în cazul infecției virale, sunăm medicul de familie?

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
mar negru jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net