O femeie de 92 de ani a căzut într-o groapă de doi metri din Craiova. A fost dusă la spital

Ultima actualizare:

    foto: IPJ Dolj
foto: IPJ Dolj

O femeie de 92 de ani a căzut sâmbătă, într-o groapă din Craiova adâncă de doi metri, ea fiind scoasă de pompieri, era conştientă şi a fost dusă la spital. Poliţişti au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, sâmbătă, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova au fost sesizaţi cu privire la faptul că o femeie a fost găsită căzută într-o groapă săpată în zona Calea Bucureşti.

La faţa locului au ajuns şi reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj.

ISU a transmis că groapa respectivă avea doi metri adâncime.

„La sosirea echipajelor de pompieri, la locul intervenţiei au găsit o persoană în vârstă de aproximativ 90 ani, căzută într-o groapă adâncă de circa doi metri. Salvatorii au acţionat în prima fază pentru acordarea primului ajutor medical şi pregătirea pentru a fi scoasă în siguranţă de către echipajul de intervenţie sosit la fata locului. Persoana a fost transportată la UPU de către echipajul SMURD”, a afirmat ISU Dolj.

Poliţiştii au precizat că victima are 92 de ani, locuieşte în zona respectivă şi era conştientă în momentul când a fost transportată la unitatea medicală.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpa şi fac cercetări pentru a se lămuri cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
bloc acoperis jpg
alfred1800840 0 0 jpg
DOOMSDAY PLANE LA jpg
Bloc apartament fatada Bucuresti locuinta FOTO Shutterstock
gossip IStock jpg
Bucuresti pixabay jpg
Mirabela Grădinaru și Nicușor Dan FOTO Reuters
faina istock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net