O furtună de 3 ore a răvăşit toată ţara

Ultima actualizare:

    Bucureşti - Vântul a suflat cu 54 km/h  şi au căzut 40 l/mp în 3 ore
Bucureşti - Vântul a suflat cu 54 km/h şi au căzut 40 l/mp în 3 ore

A plouat torenţial duminică noapte, circa trei ore, iar precipitaţiile au fost însoţite de un vânt năpraznic şi de fulgere violente. Au fost smulşi copaci şi acoperişuri. Meteorologii spun că de azi se va încălzi, de la o zi, la alta.

Bucureşti-Ilfov

Opt curţi au fost inundate, cinci copaci căzuţi pe carosabil şi un autoturism blocat în apă, în urma furtunii. ”Au căzut 40 l/mp în cartierul Pantelimon, în timp ce în Băneasa au fost doar 15 l/mp. Problema a fost că vântul a fost sub formă de vijelie, adică şi-a schimbat în permanenţă direcţia. Aşa se explică faptul că au fost doborâţi copaci. În toată ţara au căzut cantităţi importante de ploaie: 55 l/mp la Satu Mare, 37 l/mp în Banat, 26 l/mp la Cluj. Vântul a suflat în rafale cu 54 km/h în Capitală, 90 km/h în Mureş, cu 97 km/h în Braşov”, ne-a explicat Romica Jurca, meteorolog ANM.

simeon stalpnicul png

Harghita

Traficul feroviar a fost complet blocat, duminică seară, între Băile Tuşnad şi Bicsadu Oltului, din cauza a zeci de copaci doborâţi de vânt care au căzut pe firele de contact. Mai multe trenuri au staţionat în gări. 

Hunedoara

Acoperişul pieţei din Petroşani, cu o suprafaţă de 1.200 mp, a fost smuls de vânt, iar tabla şi lemnul desprinse au avariat trei autoturisme şi două chioşcuri, fără a răni vreo persoană. 

Mureş

În Târgu Mureş, dar şi în câteva localităţi din judeţ, au fost peste zece copaci smulşi de vânt şi au blocat drumuri, au avariat maşini, dar şi clădirea Spitalului TBC şi un bloc.

Teleorman

Maşini distruse, acoperişuri luate de vânt şi copaci smulşi. La ISU s-au înregistrat 25 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 cu privire la situaţiile de generate de vijelie, scrie adevarul.ro.

  •  

Click spune

Din cauza furtunilor puternice, temperaturile au coborât dramatic. Ieri au fost doar 13 grade la Reşiţa, la orele prânzului, şi 20 de grade la Bucureşti. Însă în sudul ţării azi vor urca la 23 -24 de grade, mâine la 26 -28 de grade, iar sâmbătă vor fi 33 de grade în Capitală, 29 de grade la Botoşani şi 28 la Arad. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
Calatorie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net