O localitate din Timiș ar putea fi pusă sub carantină. 11 persoane care au participat la o slujbă au fost infectate
În localitatea timișeană Gottlob ar putea fi instaurată carantina, după ce mai multe persoane au fost depistate pozitiv cu COVID-19, în urma participării la o slujbă.
Până în prezent au fost confirmate 11 persoane ca fiind infectate cu SARS-COV-2, iar autoritățile locale se gândesc la izolarea localității Gottlob, care are 2.600 de locuitori, potrivit Press Alert, având în vedere existența unui focar de coronavirus.
O asemenea măsură ar putea fi luată în următoarele zile, pentru că nu au mai fost înregistrate deocamdată alte îmbolnăviri, a declarat primarul localității, Gheorghe Nastor, pentru publicația locală pressalert.ro.
11 persoane depistate cu coronavirus în Gottlob
„Astăzi (vineri, 24 iulie n.r) avem 11 cazuri. Trendul este descendent, din fericire. Patru dintre bolnavi sunt internați la «Victor Babeș», restul sunt în carantină la domiciliu. Suntem declarați focar din 22 iulie, există riscul să fim declarați în carantină, dar încă nu suntem. (…) Situația e stabilizată, merge pe un trend descendent”, a declarat, primarul de Gottlob, Gheorghe Nastor.Există suspiciuni potrivit cărora oamenii s-au infectat după ce au participat la o slujbă religioasă fără să respecte măsurile de precauție împotriva răspândirii coronavirusului. Alte cinci persoane care au intrat în contact cu bolnavii sunt în izolare. Bisericile de pe raza comunei sunt închise, iar relațiile cu publicul de la primărie au fost suspendate, a mai precizat edilul. „Există suspiciuni că mai multe familii s-au adunat în același timp, în același loc, la biserică. Cinci persoane care au intrat în contact cu cei 11 infectați sunt acum în izolare. Am avut și un copil de trei ani care a stat acasă cu mama lui. Ieri a ieșit din izolare. Tatăl lui a fost internat la «Victor Babeș» și externat”, a precizat Nastor.
„Am luat toate măsurile de a proteja populația, de a stopa răspândirea virusului. De două ori pe săptămână igienizăm și dezinfectăm toate spațiile publice. Plus că prin serviciul de asistență socială asigurăm hrană și apă pentru cei care nu au posibilitatea asta și sunt izolați sau în carantină la domiciliu”, a mai spus primarul.