O pisică a căzut într-un șanț de 20 de metri adâncime din Cetatea Sucevei. Cum au salvat-o pompierii

Ultima actualizare:

    Salvatorii s-au pregătit pentru salvarea pisicii la fel ca pentru orice misiune complicatăFoto: facebook Casa lui Patrocle
Salvatorii s-au pregătit pentru salvarea pisicii la fel ca pentru orice misiune complicatăFoto: facebook Casa lui Patrocle

Desfășurare impresionantă de forțe sâmbătă, la Cetatea Sucevei. Pompieri specializați în salvări periculoase, echipați până în dinți au intervenit într-o misiune mai puțin obișnuită: salvarea unei pisici căzute într-un șanț adânc. Au reușit să-l salveze pe Miaunici în aplauzele înflăcărate ale turiștilor Un pui de pisică a fost salvat de pompieri dintr-o fântână adâncă de 25 de metri

Cetatea Sucevei era sâmbătă plină de lume când au apărut echipajele de pompieri salvatori, cu aparatură de descarcerare cu frânghii și toată aparatura necesară unei acțiuni contracronometru de salvare. Majoritatea celor prezenți au privit cu uimire și curiozitate cei trei reprezentanți ai ISU Bucovina care își făceau loc grăbiți printre ei, mulți s-au luat după ei, câțiva au avut norocul să filmeze intervenția, căci nu a fost o alarmă falsă.  


    Motanul se afla într-un șanț adânc de 20 de metri
Motanul se afla într-un șanț adânc de 20 de metri

Alarmă la Cetatea Sucevei pentru salvarea unui motan

”Pompierii au venit la cetate să salveze un suflet. O pisică. Într-una dintre încăperile animate de istorie unde Ștefan pregătea pulberea, în spatele manechinelor și barelor de protecție, există un hău de peste 20 de metri adâncime. Acolo căzuse. Nu știm de câte zile stă acolo, fără apă, mâncare și lumină. Mieuna într-una neputincioasă, mai ales când auzea vocile oamenilor”, au povestit cei de la Casa lui Patrocle-Animal Rescue pe pagina de facebook a asociației de protecție a animalelor. Tot ei au descris amănunțit intervenția pompierilor, pentru a arăta că nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării și că militarii au tratat serios salvarea pisicii.


    Pisica a fost scoasă într-o cutie specială
Pisica a fost scoasă într-o cutie specială

Cum a decurs salvarea pisicii  

”Pompierii s-au echipat, legat, ancorat, și-au pregătit planul de bătaie, unul dintre ei a coborât legat cu funii, pisica a dat ceva bătaie de cap căci era speriată, însă în câteva minute era sus. La lumină și civilizație. Un motan pe cât de mare, frumos și iubăreț, pe-atât de slab. După mieunat crezusem că-i un pui, însă bietul de el atât mai putea.


    Motanul este acum sterilizat și pregătit de adopție
Motanul este acum sterilizat și pregătit de adopție

Motanul este castrat și extrem de afectuos, nu excludem posibilitatea să fie pierdut, poate cineva îl caută!”, se arată în postarea Casa lui Patrocle-Animal Rescue. Acum, Miaunici este pregătit pentru adopție căci nimeni nu l-a revendicat 

Citiți și 

Salvatorul de pisici! A salvat deja 50 de patrupede

Un pui de pisică a fost salvat de pompieri dintr-o fântână adâncă de 25 de metri



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
WhatsApp Image 2026 03 13 at 13 30 55 (2) jpg
WhatsApp Image 2026 03 13 at 21 35 08 jpeg
1 urzici cu smantana jpg jpeg
Design fără titlu (5) png
image png
Adrian Sârbu. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Bichon maltese FOTO Shutterstock jpg
Imagine ilustrativă sedentarism foto shutterstock jpg
image
image