O poveste tragică: unde au dispărut zimbrii din România? Vineri reaprindem speranţa
Zimbrul, simbolul Ţării Moldovei în epoca medivală, a dispărut din sălbăticie de pe pământul românesc la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Extincţia acestui animal maiestuos are o explicaţie tristă, pe care o puteţi afla în acest articol. Vineri (12 iunie), impresionantul zimbru îşi reintră în drepturi: primele exemplare vor popula Carpaţii, după 225 de ani. Evenimentul istoric va fi transmis de Click!
Ultimul zimbru din Transilvania a fost omorât în 1790. Până atunci, acest animal era întâlnit peste tot în Carpaţi, atât pe teritoriul Ţărilor Române, cât şi în statele vecine. Zimbrii inspirau forţă şi independnţă şi erau atât de apreciaţi şi de numeroşi încât au ajuns marcă de stat. Stema Moldovei certifică acest aspect.
Zimbrul, spre deosebire de strămoşul taurului din zilele noastre, numit „bour”, care era foarte puternic şi agresiv, nu îşi apără teritoriul. Masculul „alfa”, cel care conduce turma, cedează teritoriul dacă simte vreo ameninţare. În principiu, este un ierbivor imens, cu ochi blânzi, care te sperie mai mult prin aspectul lui maiestuos decât prin agresivitate directă. Cu toate astea, de-a lungul secolelor, zimbrul a fost vânat până la ultimul exemplar.
În secolul al XIV-lea, nu mai exista nici un exemplar în Europa de Vest, ultimul exemplar fiind răpus de suliţele nobililor şi sfâşiat de câinii de vânătoare în pădurile din Ardennes, nord-estul Franţei.
În secolul al XVI-lea, regele Sigismund I al Poloniei decreta zimbrul specie protejată şi îi ucidea pe braconieri. Exemplul lui este urmat de ţarii ruşi, însă acest lucru nu i-a oprit nici o clipă pe nobili să nu mai ucidă după bunul plac exemplarele de pe moşiile lor, pe care le primiseră de la suveran.
Astfel s-a ajuns ca în secolul al XVII-lea ultimii zimbri să cadă răpuşi doar pentru a li se tăia coarnele, care ulterior erau folosite la beţiile vânătoreşti ale nobililor polonezi, maghiari şi ruşi. Carnea era dată supuşilor de pe moşie, blana era păstrată de nobili şi capul era dat de mâncare câinilor, împreună cu picioarele.
În 1927, mai existau doar 50 de zimbri
Primul război mondial a însemnat sfârşitul a peste 600 de zimbri. Măcelul a avut loc în Polonia, în pădurea Białowieża, în 1919, când o garnizoană germană a încercuit turmele şi a deschis foc de mitralieră. A fost groaznic, ulterior militarii au consemnat incidentul ca pe... un sport. În 1927, ultimul zimbru caucazian cădea pradă braconierilor, îngropând cu el specia bison bonasus caucacasicus. Din fericire, zimbrul (bison bonasus bonasus) a supravieţuit extincţiei datorită exemplarelor din Grădinile Zoologice europene. În 1927, mai trăiau doar 50 de exemplare.
Decimaţi de boli
În prezent, peste 3.400 de zimbri trăiesc în libertate sau semilibertate, în Polonia, Ucraina, Lituania, Slovacia, Belarus, Kîrgîstan, Republica Moldova, România, Elveţia, Germania, Franţa, Rusia şi Belgia. Din păcate, gradul de consangvinizare e foarte ridicat, ei fiind urmaşii a doar 12 indivizi. Din cauza mutaţiilor genetice, ei sunt foarte sensibili la boli şi au o diversitate genetică redusă. Febra aftoasă, precum şi alte boli cu transmitere sexuală, decimează generaţii întregi. Cu toate astea, aclimatizarea la o altitudine mai mare 1.200 – 2.100 de metri de nivelul mării pare să le priască şi să le întărească sistemul imunitar. Asta cu toate că strămoşul lor prefera o altitudine mai joasă.
Unde avem zimbri în România?
În ţara noastră trăiesc în prezent peste 100 de zimbri, iar 17 dintre ei vor fi eliberaţi la Armeniş, pe Măgura Zimbrilor din Munţii Ţarcu. Vineri, 12 iunie, alţi 18 zimbri vor fi aduşi din patru ţări europene în spaţiul special amenajat pentru aclimatizare. Iată unde mai trăiesc zimbri în ţara noastră:
- Rezervația Dragoș-Vodă, Vânători Neamț;
- Rezervația Neagră de la Bucșani, Dâmbovița;
- Valea Zimbrilor din Vama Buzăului, Brașov;
- Hațeg - Slivuț;
- Grădina Zoologică Târgoviște, Dâmboviţa;
- Un exemplar la Grădina Zoologică București.
