O româncă tratează copiii din Tanzania gratuit
Medicii au căpătat o reputație proastă în România, mai ales din punctul de vedere al banilor, pentru că mulți pacienți se plâng că nu sunt băgați în seamă decât dacă oferă șpagă. Cu toate acestea, se întâmplă ca printre ei să se numere și medici cinstiți, onești, medici care chiar iubesc ceea ce fac și care își doresc să ajute cât mai mulți oameni, indiferent de venitul pe care îl primesc.
Acesta este și cazul Cristina Rizea, un stomatolog din România care a plecat în Tanzania, dar și în alte țări, precum Indonezia, să-i ajute pe cei fără posibilități. Cristina lucrează gratuit cu copiii din țările sărace, unde periuța de dinți este un lux care poate fi chiar și imposibil de procurat. Chiar și așa, în ciuda faptului că face un lucru incredibil fără a pretinde bani, în tot acest timp, tânăra și-a păstrat modestia.
„Cristina Rizea e o persoană obișnuită, care are norocul să facă ce îi place. Şi îmi plac multe. Sunt medic dentist specialist în protetica dentară, doctorand, antreprenor, voluntar, colegă, fiică, soră, iubită, organizatoare de evenimente stomatologice”, spune ea, ca și cum lucrurile pe care le realizează sunt complet obișnuite.
Cristina a început să-i ajute pe alții încă de pe băncile facultății. Ambiția a adus-o într-un loc în care și-a descoperit adevărata pasiune, aceea de a-i ajuta pe alții: „Totul a început în anul al treilea de facultate, când am vrut să fac ceva în plus față de cursurile și stagiile de până atunci. Eram foarte mulțumită de activitatea de la facultate, dar simțeam că pot face mai mult. Așa am descoperit asociațiile studenților la stomatologie. Din acel moment totul s-a schimbat pentru mine, am realizat că am ales o profesie care îmi oferă o multitudine de oportunități.
Am început cu Liga Studenților la Medicină Dentară din București – LSMDB, apoi am ajuns la asociația europeană a studenților la medicină dentară (European Dental Students’ Association-EDSA), unde, începând cu anul al cincelea de facultate, am fost aleasă în comitetul executiv, și astfel am devenit implicată în toate proiectele asociației. Probabil cele mai importante lucruri în astfel de asociații internaționale sunt oamenii pe care îi cunoști și accesul la informații.
Eu am avut norocul ca prin intermediul asociațiilor cu care am lucrat să cunosc persoane extraordinare, acum prieteni, cu care colaborez și în prezent. Toate proiectele de voluntariat la care am participat au fost organizate de una din asociațiile internaționale sau de colegi cu care am lucrat”.
Condițiile de lucru sunt sub orice critică
Cristinei nu i-a fost ușor să se despartă de aparatura de specialitate de care beneficia în clinică, de confortul unui spațiu special amenajat pentru așa ceva și chiar de apa curentă, de care nu are deloc parte acolo unde face voluntariat. Deși prima dată când a văzut condițiile de lucru s-a speriat, tânăra a ajuns să se acomodeze de-a lungul timpului și să realizeze câtă nevoie au acei copii de ea, de fapt,
„ Condițiile de lucru dintr-o tabără de voluntariat sunt minime: de obicei lucrăm în școli primare, unde ni se alocă o sală (uneori bibliotecă, alteori sală de clasă), pe care o amenajăm după un protocol prestabilit. în locul fotoliilor stomatologice avem scaune, în loc de chiuvetă avem o găleată, în loc de lumină operatorie avem lanterne de cap. Cu toate astea, lucrul în tabăra de voluntariat e foarte organizat, lucrăm în echipe de câte două persoane (medic-asistent), fiecare echipă e responsabilă pentru o stație de lucru (sterilizare, primirea pacienților, igienizare, educație orală, tratamentul cariilor). Pentru a lucra în astfel de condiții cred că trebuie să uităm pentru o perioadă locurile din care venim, clinicile de acasă, aparatură ultra-performanță. Important e să reușim să folosim la maxim resursele pe care le avem în tabără de voluntariat, să fim recunoscători pentru că le avem, și nu să ne gândim la ce ne lipsește”, mai povestește ea.
Voluntariatul îi oferă un echilibru în viață
A început să lucreze ca voluntar în România, dar, pe parcurs, Cristina a fost atrasă și de țările din lumea a treia. Medicul dentist povestește că Indonezia i-a plăcut datorită faptului că este o țară exotică, însă, în cele din urmă, faptul că face ceva bun pentru copiii pedepsiți de soartă este lucrul care a menținut-o: „Curiozitatea și locația exotică – Indonezia. Prima mea misiune internațională de voluntariat a fost de fapt o incursiune în sistemul stomatologic din Indonezia, voluntariatul propriu-zis s-a desfășurat doar pe parcursul a trei zile. Aici am prins însă gustul voluntariatului stomatologic și am cunoscut colegi din India cu care am pus bazele următorului proiect de voluntariat”.
Sentimentul pe care îl trăiește atunci când îi vede pe copii fericiți depășește orice răsplată bănească pentru ea: „ Voluntariatul creează dependență. E adevărat. Voluntariatul îmi oferă o satisfacție pe care nu o pot obține din nici o altă activitate. Poate e vorba de zâmbetele recunoscătoare de la sfârșitul tratamentului sau de colegii deosebiți pe care îi întâlnesc la fiecare program de voluntariat. Sau poate e pur și simplu faptul că voluntariatul mă aduce și mă menține cu picioarele pe pământ”.
Părinții nu au fost de acord cu plecarea
La început, Cristina mărturisește că a avut dificultăți atunci când a venit momentul să le spună părinților că va pleca. Aceștia nu au vrut sub nici o formă să își dea acordul, însă, în cele din urmă, nu au încercat să o oprească. „Eram încă studentă când i-am spus într-o primăvară că mă gândesc să plec o lună în Indonezia în iulie. Deja călătoream destul de mult cu asociația pentru care lucram, dar de obicei în Europa, și niciodată pentru perioade mai lungi de o săptămână.
Mama nu m-a băgat prea mult în seamă când am menționat Indonezia prima oară. Apoi am început să caut bilete de avion, să fac vaccinuri și atunci s-a instaurat panica în familie. Părinții mei nu au fost de acord să plec atunci, de fiecare dată când vorbeam cu ei despre Indonezia îmi repetau asta. Dar din fericire nu m-au oprit și pentru asta le sunt foarte recunoscătoare. Au avut încredere că sunt capabilă să iau cele mai bine decizii pentru mine, chiar dacă probabil nu au dormit o lună întreagă până când m-am întors. Acum e mai ușor, s-au obișnuit. Mama încă mă întreabă ce caut în India sau Africa în fiecare vară, dar acum cred că reușește să doarmă noaptea pe perioada plecării mele”, a mai povestit tânăra.
«Dacă vrem suficient, se poate»
Oameni ca ea sunt mulți, însă puțini dintre ei chiar trec la fapte. Atunci când vine vorba de voluntariat, mulți se declară doritori, însă veșnica motivație pentru care nu se implică este timpul. Fie că este vorba de timpul pe care trebuie să îl petreacă la locul de muncă sau de banii pe care nu-I primesc, oamenii tind să se plafoneze și să renunțe la idea de a lucre ca voluntar. Totuși, Cristina explică faptul că atunci când dorința de a-i ajuta pe alții există, tot ce rămâne de făcut este să ne ambiționăm.
„Dacă vrem suficient, se poate. Mereu se poate. Cred că ține doar de organizare și de priorități. Nu e nevoie să lipsim o lună, se poate și o săptămâna. Nu e nevoie să mergem până în Africa, e nevoie de astfel de tratamente și în diverse regiuni din țară. Există foarte multe astfel de proiecte de voluntariat. De obicei locurile sunt limitate, se aplică pentru loc la fel cum aplicăm pentru un job: cu scrisoare de intenție, CV, recomandări, condițiile diferă de la un proiect la altul. știu că accesul la astfel de proiecte poate părea dificil, mai ales din cauza lipsei de informare.
Din această cauză am încercat să promovez activitățile de voluntariat, oricând am ocazia țin prezentări la evenimente stomatologice și nu numai despre voluntariatul stomatologic. încerc mereu să cooptez noi voluntari pentru edițiile următoare, anul acesta am avut cu noi încă un student și un medic din România”, mai relatează ea.
Nu s-a așteptat la condițiile de trai pe care le-a întâlnit
Avea anumite idei despre potențialele condiții de trai pe care avea să le întâlnească în drumul ei, însă Cristina nu și-a imaginat niciodată cât de gravă este, de fapt, situația: „Nu, niciodată, am fost mai degrabă curioasă. Prima oară, în Indonezia, nu am fost deloc pregătită pentru ce am găsit acolo. Condițiile de trai erau sub orice văzusem până atunci, unele din ele șocante. Dar nu am putut să mă plâng nici un moment, pentru că cei de acasă oricum erau speriați de plecarea mea.
Așa că m-am adaptat. Şi am învățat că la astfel de misiuni nu trebuie să vin cu nici o așteptare și să mă bucur de orice depășește nivelul zero al așteptărilor mele”.
Gurile rele ar condamna-o, spunând că mai bine ar face dacă și-ar ajuta concetățenii. Ea a avut ocazia să vadă lucrurile din ambele perspective și a ajuns la concluzia că, deși sunt destui români nevoiași, pe acest Pământ există oameni care trebuie considerați o prioritate, mai ales pentru că trăiesc în niște condiții în care igiena este considerată un adevărat lux.
„De fapt, primul program de voluntariat la care am participat a fost în România. în timpul facultății am lucrat pentru două săptămâni împreună cu o echipă de medici dentiști din Italia ce tratau copiii dintr-un orfelinat din București în cadrul programului Overland for Smile, într-un camion echipat cu unituri stomatologice.
Era un program organizat cu sprijinul Uniunii Naționale a Asociațiilor Stomatologice (UNAS). Apoi camionul și-a continuat drumul în alte zone din țară, unde medicii voluntari au realizat tratamente stomatologice gratuite. Deci da, avem și noi săracii noștri și cu siguranță sunt foarte multe regiuni unde e nevoie de astfel de proiecte. Nevoia însă este la un cu totul alt nivel în țările din Africa sau în India.
De exemplu, în India am lucrat în nord, în regiunea Ladakh din Himalaya, cea mai extinsă regiune a Indiei, la altitudini între 3800 și 5500 m. Zona Ladakh are o suprafață de 87.000 km2 (aproximativ o treime din suprafața României) ce nu poate fi accesată șase luni pe an din cauza zăpezii”, mai explică ea.
Cristina a văzut în Tanzania și Indonezia lucruri care au impresionat-o profund. Atunci când a realizat cât de gravă este situația, a simțit nevoia să facă cât mai multe lucruri în ajutorul acelor copii: „Mulți dintre ei nu au văzut niciodată o periuța de dinți. De fapt, locuitorii din Ladakh nu ar putea cumpăra produse de igienă orală nici dacă ar avea banii necesari, pentru că aprovizionarea în această regiune este o provocare. Deci și noi avem săracii noștri, însă în unele reguni de pe glob situațiile sunt critice. și e important ca fiecare dintre noi să contribuie cum, cât și unde poate”, povestește medicul.
Cât despre organizarea întregii operațiuni, se pare că cei responsabili reușesc să adune toate cele necesare pentru a-și duce treaba la capăt. Și chiar dacă medicii voluntary nu cunosc limba vorbită de cei pe care îi tratează, aceștia comunică cu ei prin traducători și chiar prin intermediul unor fraze gata-traduse, pe care le țin la îndemână:„ Aș vrea să spun că am eu un talent special, dar nu e așa. De obicei echipele de voluntari sunt alcătuite din 30 medici dentiști, dintre care 15 sunt mereu localnici și ei ne ajută să comunicăm cu pacienții, dar și cu autoritățile cu care interacționăm în demararea și derularea proiectului. Un alt «truc» pe care îl folosim este că la fiecare proiect avem notate într-un loc vizibil în sala de tratament expresiile pe care le utilizăm mai frecvent și traducerea lor în limba locală. De exemplu «Deschide gura – Fungua mdomo» în Swahili.”
«Răsplata nu se compară cu nici un câștig fizic»
Nici un minut din orele petrecute de Cristina lucrând în favoarea copiilor din Tanzania nu a fost răsplătit cu bani. Cu toate acestea, tânăra povestește că ajutându-i, primește ceva mult mai valoros decât banii sau orice lucru material: „Răsplata pe care o primesc eu de la astfel de activități nu poate fi comparată cu nici un câștig fizic. De fapt, de multe ori activitățile mele de voluntariat sunt mari consumatoare de “castiguri fizice”, dar nu mă deranjează asta, o consider o investiție în mine, în starea mea de bine.
Pentru că ăsta e marele meu câștig în urma proiectelor de voluntariat – o stare de bine, de foarte bine, sunt mulțumită de mine. La categoria răsplată se adaugă și oamenii minunați pe care îi cunosc, lucrul în echipă, locurile pe care le văd și per total experiența în șine din care mereu învăț câte ceva.”.
În România, stomatologii au clinici de lux
În timp ce în Tanzania periuțele de dinți sunt aproape imposibil de procurat, în România, dentiștii lucrează în niște condiții la care râvnesc chiar și unii europeni. Aparaturile de specialitate le sunt mereu la îndemână medicilor, care le pot folosi oricând spre avantajul pacienților: „ Părerea mea este că stomatologia în România se practică la un nivel ridicat, aici există mulți medici dentiști foarte bine pregătiți și clinici cu dotări de ultimă generație. De multe ori când discut cu colegi din Europa sau Asia sau când mă vizitează, sunt surprinși de nivelul la care lucrăm. Un coleg din Irlanda a fotografiat fiecare colț din clinica în care lucrez, pentru că nu se aștepta ca în România să existe astfel de clinici. Iar clinica în care lucrez eu nu este o excepție, mai sunt multe altele asemănătoare sau chiar mai moderne”.
Chiar și așa, Cristina nu consideră că sistemul medical din România este unul perfect: „În opinia mea, principala problemă a stomatologiei în România este faptul că tratamentele stomatologice nu sunt compensate de stat! Cu mici excepții serviciile stomatologice sunt realizate în regim privat, pacienții trebuie să plătească din buzunarul propriu tot. Ceea ce nu se întâmplă în restul țărilor din Europa și ceea ce explică imposibilitatea multor pacienți de a se trata, de unde și starea de sănătate orală nu tocmai bună, dar și nesiguranța financiară a medicilor dentiști”.
A rămas în România chiar dacă planificase să se mute în Anglia
Călătorește foarte mult, însă pentru perioade destul de lungi de timp. Cu toate acestea, Cristinei i se face întotdeauna dor de țara ei. Și chiar dacă a avut șansa la ceea ce unii consider o educație la un nivel mai înalt, tânăra a ales să rămână în România: „Așa e, mereu plec, dar mereu mă și întorc. M-am gândit să plec de tot. Acum trei ani am și planificat plecarea în detaliu. Trebuia să fac doctoratul în Anglia, aveam stabilită temă, coordonatorul, chiar și clinică privată de stomatologie unde urmă să lucrez part-time. Dar m-am răzgândit, am hotărât să rămân, am început doctoratul aici și sunt foarte mulțumită cu decizia mea. Deocamdată nu am nici un motiv să plec, am tot ce îmi trebuie aici”.
Cât despre partenerul ei de viață, se pare că dentista este foarte norocoasă. Bărbatul pe care îl iubește îi înțelege perfect munca și, mai mult, chiar o încurajează: „Cosmin m-a susținut mereu, de la primul proiect până în prezent. înțelege că astfel de proiecte fac parte din cine sunt eu, niciodată nu a încercat să schimbe asta. Dimpotrivă, mereu m-a încurajat și m-a ajutat când am vrut să particip la un program nou sau să inițiez un proiect”.
Iar atunci când pleacă, nu pleacă pentru a se relaxa sau pentru a vizita obiectivele turistice. Cristina, împreună cu restul echipei de medici care o însoțește în astfel de misiuni, are un program destul de încărcat. Atunci când nu le curăță dinții copiilor, discută în ședințe noi strategii de abordare a problemei. „Pentru mine o zi în Tanzania e o zi activă, plină. într-o zi de lucru obișnuită ne trezim la ora 6:00 (atunci începe să sune alarma ce va fi amânată din 10 în 10 minute până la 6:30 ?). Apoi ne echipăm, luăm micul dejun și la 7 ne urcăm în autobuzele proiectului care ne transportă spre școlile unde vom lucra. Traficul în Tanzania, în special în Dar es Salaam, e o provocare. în jurul orei 7:45 ajungem la școli și pregătim sala de tratamente. Copiii mătură, spală scările, udă florile, cântă, dansează, fac îngerași în nisip (variantă locală pentru îngerașii noștri în zăpadă). începem lucrul în jurul ore 8:00 și lucrăm până la ora 14:00, când copii termină programul la școală.
Apoi luăm prânzul pe care l-am adus la pachet de dimineață. și așteptăm autobuzul proiectului (traficul din nou). De obicei în jurul orei 15:00 plecăm de la școli și la 16:00 ajungem la hotel, după care programul este liber. Uneori ne plimbăm prin oraș, dar mereu încercam să ne întoarcem până la apus (18:30), după apus în mod special Dar es Salaam nu e un oraș foarte sigur. La ora 19:00 avem ședința de proiect, discutăm probleme din ziua respectivă, organizare pentru zilele următoare. Urmează cina, socializarea cu cei de acasă prin internet, iar la ora 23:00 majoritatea voluntarilor deja dorm. Așteaptă alarma de la ora 6:00”, mai povestește ea, într-un interviu acordat Andreei Raicu, pe care vedeta l-a publicat pe blogul personal.
Trăiesc în sărăcie, dar îi bucură cele mai neînsemnate lucruri
Ca orice persoană obișnuită care trăiește în secolul tehnologiei, Cristina nu se poate abține de la selfie-uri nici atunci când se află în misiune în Tanzania. Medicul își face poze alături de copiii pe care îi tratează, care, surprinzător, sunt foarte zâmbitori în imagini: „Pe micii noștri pacienți din India și Tanzania orice îi face fericiți, ei zâmbesc mereu, se bucură atunci când au pauză la școală și pot să își transforme cămășile din alb în gri rostogolindu-se în praful din curtea școlii. Sau când îi las să îmi care geanta din sala de tratament la autobuz.
Cele mai mărunte lucruri îi fac fericiți. Nu au mult, dar nici nu au nevoie de mult. Nouă ni se pare că avem nevoie de foarte multe, că ne sunt indispensabile. De la astfel de proiecte am învățat că de fapt avem nevoie de foarte puține. Am văzut că pot să trăiesc foarte bine două săptămâni fără telefon sau internet (în Ladakh nu funcționează cartelele de telefon din cauza unor conflicte politice în zonă), pot să supraviețuiesc chiar și fără cafea și ciocolată”.
Își dorește să ajungă și în Kenya
Dacă ultima ei misiune a fost în Tanzania, Cristina nu vrea să se oprească aici. Medicul dentist își va continua plecările, iar de această dată, nu este sigură dacă vrea să revină în Tanzania sau să aducă ajutoare și în Kenya sau Republica Dominicană: „Deja sunt previzibilă. Ar fi trei variante pe care le iau în considerare pentru următorul proiect de voluntariat: o clinică stomatologică pentru voluntari în Rezervația Masai Mara în Kenya, tabără de refugiați haitieni din Republica Dominicană sau continuarea activității în Tanzania”.
Până acum, meseria și lucrurile minunate pe care le face i-au adus numai bucurii:„ Sunt un medic foarte fericit. Cred că sunt foarte norocoasă pentru că am șansa să fac ce îmi place și să folosesc meseria mea și în afara cabinetului stomatologic. Bineînțeles că mai am obiective de atins, mereu se poate mai bine, dar asta mă motivează”.
Cât despre eforturile depuse, Cristina povestește că întreaga oboseală acumulată pe parcursul unei misiuni dispare atunci când ajunge la aeroport: „Când obosesc plec undeva. Oriunde. în momentul în care am ajuns la aeroport deja îmi trece oboseala, cred că la aeroport au un sitem special care șterge din minte toate problemele odată ce trecem de scanarea bagajelor. și de obicei zâmbesc, pentru că nu am motive să nu zâmbesc. și atunci când am motive, tot încerc să zâmbesc. Visez să înființez asociația mea de voluntariat stomatologic.
Și chiar dacă este un medic curajos, Cristina are și ea temerile ei: „Îmi e teamă de singurătate, m-am obișnuit să fiu înconjurată de persoane dragi și prieteni, cred că cel mai important lucru sunt oamenii pe care îi ai lângă tine”.
