"O să-mi scot soţia în oraş cu banii de la Click!MANIA"
O nouă zi, alţi câştigători! Lozurile Click!MANIA le-au adus românilor peste 1.000 de premii. Unii s-au ales cu telefoane sau tablete, alţii au câştigat bani sau cuptoare cu microunde. Tot mai mulţi speră, însă, să nimerească cele trei simboluri identice care le-ar aduce 20.000 de lei.
Nu are timp să se uite la televizor aşa că zilnic se opreşte la chioşc şi îşi cumpără ziarul preferat. Iar ultima oprire a fost cu noroc pentru Mihai Loredan Cilibeanu (38 de ani). „Vineri am luat şi ziarul Click! şi revista Click! pentru femei. Lozul norocos l-am găsit în revista pe care am cumpărat-o pentru soţie. Am văzut că am trei simboluri identice cu 300 LEI şi am sunat imediat la numerele de concurs. I-am spus şi soţiei, care s-a bucurat enorm”, ne-a spus bucureşteanul. Cu banii câştigaţi la Click!MANIA îi va face o surpriză soţiei. „O să o scot în oraş să sărbătorim”, a conchis bărbatul. Şi tu poţi câştiga unul dintre cele peste 16.000 de premii pe care ţi le-am pregătit. În joc au rămas zeci de tablete şi telefoane performante, cuptoare cu microunde, televizoare, premii în bani, sejururi de vis, abonamente la ziarul preferat şi multe alte surprize. Valoarea totală a premiilor se ridică la peste 100.000 de euro.
Click! Spune
Nu uita să revendici premiul chiar în ziua de apariţie a ziarului pe care ai găsit lozul câştigător. Sună la 0318.603.425, 0318.603.426, 0318.603.427 sau 0318.603.428, între 08.30 şi 17.00. Păstrează ziarul cu lozul lipit pentru intrarea în posesia premiului.
«Este primul meu câştig!»
Zi cu noroc şi pentru Alexandru Szilagyi (76 de ani). Pensionarul a câştigat 300 de lei cu ziarul Click! „Soţia mea este imobilizată la pat şi îi cumpăr zilnic ziare. S-a bucurat de premiu, mai ales că e primul nostru câştig! Am mai participat la Click!MANIA, dar uite că ediţia asta a fost cu noroc”, ne-a spus bucureşteanul. Banii câştigaţi îi va păstra în cont, pentru „zile negre”.