O schelă s-a prăbuşit în centrul oraşului Baia Mare

O schelă s-a prăbuşit în centrul oraşului Baia Mare

Ultima actualizare:

    Muncitorii urcă pe schelă neechipaţi corespunzător
Muncitorii urcă pe schelă neechipaţi corespunzător

O schelă s-a prăbuşit în centrul oraşului Baia Mare, joi, pe Bulevardul Traian. La faţa locului se află acum echipaje de interevenţie de la Serviciul de Ambulanţă şi de la Pompieri.

Un muncitor în construcţii care executa lucrări de renovare la o societate comercială cu sediul pe Bulevardul Traian, din Baia Mare, s-a prăbuşit cu schela şi a rănit o bunică şi un băiat în vârstă de 7 ani.

Cei trei au fost transportaţi la spital de echipaje ale Serviciului de Ambulanţă. La faţa locului s-a deplasta şi un echipaj de intervenţie de la Pompieri.

Potrivit martorilor oculari, muncitorul s-a prăbuşit de la o înălţime de circa 5 metri şi s-a rănit grav la un picior.

"Am auzit când s-a prăbuşit schela şi am ieşit afară. L-am văzut pe bărbat căzut sub schelă şi am încercat să îl ajut, dar nu l-am putut ridica. Doamna în vârstă s-a ridicat foarte repede. Cineva a sunat la 112 şi a sosit ambulanţa imediat", a spus Mihaela Băban, vânzătoare la un chioşc aflat în apropiere de locul incidentului, potrivit Adevărul.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Aliia Roza jpg
closeup shoulder view woman using tablet social media jpg
6feeebea 2e5d 4a3b b7a1 32f7f8791c19 pqzxw0960h0540 webp
Calin Georgescu audieri 3 Photos Octav Ganea INQUAM jpg
image jpeg
monede de argint jpg
vin impartasanie
Carambol în Bulgaria
image
image