O tânără din Argeș, reclamată de soț că a fugit din izolare. Polițiștii au găsit-o cu doi bărbați

Ultima actualizare:

    Foto: Arhivă Click
Foto: Arhivă Click

O tânără care se afla acasă, în izolare, a fost prinsă de polițiștii din Argeș după ce a plecat și a fost reclamată de soț. Aceasta a fost găsită într-o mașină, cu alți doi bărbați iar acum se află în carantină instituționalizată, ea fiind și amendată, transmite agenția Mediafax, citată de Hotnews.ro.

Reprezentanții Poliției Argeș au transmis că, sâmbătă, oamenii legii au fost sesizaţi de către un bărbat întors recent în România dintr-o ţară aflată în „Zona roşie”, cu privire la faptul că persoana cu care se afla izolat, a părăsit locuinţa unde se aflau împreună. În urma verificărilor, în scurt timp, poliţiştii au identificat autoturismul cu care tânăra de 18 ani a plecat. În acelaşi autoturism, împreună cu aceasta, se mai aflau doi bărbaţi de 24 şi 25 de ani. „Toate cele trei persoane au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare de câte 5.000 de lei fiecare. (...). Ca urmare a încălcării măsurii de izolare la domiciliu, a fost dispusă introducerea în carantină instituţionalizată faţă de tânăra care nu a respectat măsura stabilită initial”, arată Mediafax.ro.

A fost înștiințat DSP în cazul celor doi bărbați care au intrat în contact cu persoana care nu a respectat măsura izolării la domiciliu. 



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Sarmale , masa de Craciun FOTO Shutterstock
gara jpg
ingredientele secrete pe care le adauga gospodinele la varza murata jpg
1 mancare de craciun jpg jpeg
border collie 4913691 1280 jpg
image png
people 9119117 1280 jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net