Operaţie Victor Ponta. Motivele pentru care premierul a ales Turcia

Ultima actualizare:

    Premierul şi-a rupt ligamentul la un meci de baschetfoto: Click!
Premierul şi-a rupt ligamentul la un meci de baschetfoto: Click!

Operaţie Victor Ponta. Premierul a mers, luni, pentru o intervenţie chirurgicală la o clinică din Turcia după ce medicii de la Spitalul Militar i-au recomandat să se opereze pentru că are un ligament rupt și îi sunt afectate meniscul și cartilagiul genunchiului stâng. A ales să se lase pe mâna specialiştilor de la Istanbul pentru a avea "linişte şi odihnă".

Medicul român Ion Bogdan Codorean, cel care l-a însoţit pe Victor Ponta pentru operaţia la care a fost supus acesta în Turcia, a spus într-un interviu ww.gandul.info ce s-a întâmplat în timpul operaţiei suferite de premierul României şi ce trebuie să facă primul ministru după operaţie. Potrivit acestuia, Victor Ponta nu ar trebui să meargă la Guvern în următoarele trei săptămâni.

"Dânsul a fost la mine la consultaţie, săptămâna trecută, şi atunci am stabilit diagnosticul ăsta şi i-am spus că trebuie să se opereze”, a spus Ion Bogdan Codorean, citat de "Gândul".

Operaţie Victor Ponta. Iniţial, premierul a vrut să facă intervenţia în România

După consultaţie, Victor Ponta era hotărât să se opereze în ţară. Peste o săptămână, a luat o altă decizie. "La dânsul alegerea a fost, din ce am înţeles eu, numai din prisma izolării de acolo, să fie mai liniştit, să nu fie presiunea presei", a explicat medicul Codorean.

Aceleaşi motive le-a invocat şi premierul la scurt timp după ce a ieşit din sala de operaţie. El a publicat pe reţeaua de socializare un mesaj prin care explică de ce a ales să nu se opereze în România.

"Operația a fost mult mai complicată decât se anticipa, dar sunt convins că până în Decembrie voi putea face sport din nou. Mulțumiri speciale Doctorului Ionuț Codorean care a fost lângă mine și mi-a dat curaj prin profesionalismul său (evident că am totală încredere în medicii români - aici însă am ceva ce era imposibil acasă - LINIȘTE și ODIHNĂ)! Vreau să-i asigur și pe cei care «se bucură» de necazul meu că mă voi întoarce mai sănătos și mai puternic!", a scris Victor Ponta pe pagina lui oficială de Facebook. 

Operaţie Victor Ponta. În România, doar câţiva medici pot face intervenţia

Ortopedul susţine că operaţia în sine este una complicată şi că în România sunt câţiva medici care pot face o astfel de intervenţie chirurgicală. Ion Bogdan Codorean este unul dintre aceşti medici care face frecvent astfel de operaţii. Acesta a fost şi motivul pentru care premierul Victor Ponta a mers la el la consultaţie.

"A fost discuţia asta, că se va hotărî dacă se operează aici (n.r. Spitalul Militar), a fost hotărât să se opereze aici, a zis că nu are încredere decât în noi. A spus că de aia a venit la noi, la Spitalul Militar, că are foarte mare încredere în medicii de aici, dar probabil că... nu ştiu eu care au fost deciziile lui, dar din cauza asta m-a şi rugat să-l însoţesc. A zis că are încredere numai dacă o să fiu şi eu de faţă, să comunicăm, să facem planul operaţiei cu cei de acolo", a dezvăluit medicul Codorean pentru aceeaşi sursă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net