Operele lui Brâncuşi, distruse cu cola şi gumă

Ultima actualizare:

    Specialiştii analizează dacă operele de artă au  fost afectate de oameni  sau de trecerea timpului
Specialiştii analizează dacă operele de artă au fost afectate de oameni sau de trecerea timpului

Operele brâncuşiene din Parcul Central din municipiul Târgu Jiu au fost vandalizate de turişti. Aceasta este concluzia specialiştilor în domeniu care au efectuat zilele trecute o analiză amănunţită asupra operelor din piatră. Gumă lipită pe piatră şi pete de suc sunt principalele nereguli găsite de aceştia.

Specialiştii din cadrul Institutului de Cercetare în Optoelectronică au efectuat în perioada 4-12 iulie investigaţii amănunţite asupra operelor brâncuşiene, fiind al doilea an de studiu în care fac astfel de investigaţii. “Campania aceasta m-a impresionat poate cel mai mult pentru că am ajuns să observăm, prin analizele pe care le-am făcut, urme ale trecerii vizitatorilor. Materialele cele mai des «folosite» de turişti: gumă de mestecat şi băuturi cu coloranţi. Dacă restauratorii se luptă să limiteze îmbătrânirea naturală, este aproape de neconceput să trebuiască să ne luptăm şi împotriva unor astfel de cauze”, a declarat Roxana Rădvan, expert în cadrul Institutului de Cercetare în Optoelectronică.

Doru Strâmbulescu, directorul Centrului de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”, a spus că se va monta un sistem de camere de supraveghere şi senzori pentru a-i ţine la depărtare pe cei care vor să atingă operele lui Brâncuşi.Reprezentanţii Poliţiei Locale Târgu Jiu au amendat în cursul anului trecut 200 de turişti pentru că s-au urcat cu picioarele pe celebrele lucrări de artă. Potrivit unei hotărâri a Consiliului Local Târgu Jiu, doar urcarea cu picioarele sau fundul pe opere este interzisă, nu şi aşezarea, mai ales că Brâncuşi voia ca oamenii să îi atingă operele. Cuantumul sancţiunii este cuprins între 200 de lei şi 500 de lei, în funcţie de nereguli. Anul acesta, 40 de turişti au fost deja amendaţi de poliţiştii locali pentru că au batjocorit operele lui Brâncuşi. „Suma totală a amenzilor date a fost de 6.000 lei”, a spus Alexandra Petriţa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Târgu Jiu.

Urmele de gumă şi suc  se văd cu ochiul liber
Urmele de gumă şi suc se văd cu ochiul liber

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
ger naprasnic jpg
semafor jpeg
Stațiunea Borsec. Foto Statiunea Borsec
italia pixabay jpg
shutterstock 1113332 cuplu iubiti indragostiti restaurant mancare terasa jpeg
calorifer shutterstock jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net