Oprescu vrea fonduri europene pentru construirea canalului Dunăre-Bucureşti
Primarul general Sorin Oprescu a făcut o nouă încercare pentru a-i convinge pe europeni că trebuie să investească sume importante în dezvoltarea regiunii Dunării. Oprescu consider că investiţiile care vor fi realizate în zona Dunării de Jos se vor răsfrânge asupra întregului continent.
Edilul Capitalei a participat vineri la dezbaterile din cadrul Consiliului Oraşelor şi Regiunilor Dunărene (CoDCR), eveniment găzduit de Primăria Vienei. Întâlnirea Comitetului Executiv extins al Oraşelor si Regiunilor Dunărene a vizat perspectivele politicilor urbane în regiunea Dunării, în contextul elaborării unei Platforme Urbane în Regiunea Dunăreană (UPDR).
Din punctul său de vedere, Uniunea Europeană trebuie să coinetereseze toate capitalele ţărilor riverane Dunării în elaborarea unei strategii comune de dezvoltare. “Dunărea este adevărata coloană vertebrală a Europei şi, totodată, singurul fluviu cu adevărat internaţional. De aceea, cred că dezvoltarea Dunării de Jos nu reprezintă doar o prioritate zonală. După discuţii privind strategia UE, care au durat aproape 3 ani, astăzi este evident că avem nevoie de o Dunăre unificatoare şi nu de o graniţă între nord şi sud, între vest şi est. Sper ca, după discuţiile din aceste zile, să înţelegem că a venit momentul depăşirii stadiului declarativ şi să decidem împreună intrarea în etapa acţiunilor concrete”, a declarat primarul general.
Sorin Oprescu mizează pe sprijinul bulgarilor în finalizarea unui proiect vital pentru comerţul pe Dunăre, realizarea canalului Bucureşti-Dunăre, cu posibilitatea extinderii spre Giurgiu-Ruse. “Un prim pas ar putea fi realizarea proiectului pentru zona economică Bucureşti Sud, în lungul canalului Bucureşti – Dunăre, cu extensie spre Giurgiu/Ruse. Atât Bucureştiul cât şi Sofia trebuie să se transforme în două locomotive de dezvoltare pentru a putea atinge obiectivele Strategiei Uniunii Europene privind conectivitatea şi creşterea calităţii vieţii”, a conchis edilul general.
La eveniment au fost prezenţi primarul oraşului Viena, Michael Haupl, Ivo Gonner, primarul oraşului Ulm, primarul Sofiei, Yordanka Fandakova, Peter Langer, coordonator general al Consiliului Oraşelor şi Regiunilor Dunării, precum şi Jose Palma Andres, director al Comisiei Europene, în cadrul DG-Regio, alături de alţi oficiali europeni, se arată într-un comunicat al Municipalităţii.