Oprişan şi Dragnea, în vizorul procurorilor DNA în dosarul fraudelor la referendum

Oprişan şi Dragnea, în vizorul procurorilor DNA în dosarul fraudelor la referendum

Ultima actualizare:

Anchetatorii au indicii că cei doi şi-ar fi folosit influenţa politică ca să obţină victoria la referendumul organizat pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Suspiciunile DNA sunt bazate pe faptul că în cele două judeţe conduse de Dragnea şi Oprişan, Teleorman respectiv Vrancea, procentul la vot ar fi fost mare, de peste 50 la sută, pe baza unor mijloace frauduloase. Mai exact, indiciile arată că cei doi s-ar fi folosit de funcţiile de conducere din PSD pentru a câştiga, prin fraudă, referendumul.

În dosarele referendumului, deschise în 15 dintre judeţele ţării, urmărirea penală s-a început "in rem", pentru obţinerea unor foloase necuvenite.

După ce vor audia mai multe persoane, procurorii vor stabili dacă încep urmărirea penală şi faţă de cei doi lideri ai PSD, secretarul general al partidului, Liviu Dragnea şi unul din vicepreşedinţi - Marian Oprişan, care conduce şi organizaţia judeţeană Vrancea şi Consiliul Judeţean de acolo.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
banane istock jpg
numerele din cuptor jpg
chuttersnap qhNutmNU1pE unsplash jpg
Andrew Tate FOTO Profimedia
baza jos jpg
biserica pexels1 jpeg
simon boyXZfqpwpU unsplash jpg
avion  foto   Profimedia jpg
image
image