La 12 ani, doarme în parc că tatăl şi-a pierdut serviciul

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

De câteva zile, „locuinţa" familiei Badiu este în Parcul Central din Drobeta-Turnu Severin. George, Magda Badiu şi mezinul familiei, Cristian, de 12 ani, dorm pe băncile din parcul de lângă Maternitate. Aici şi-au adus în câţiva saci şi lucrurile pe care le păzesc cu rândul pe timpul nopţii.

Soţii Badiu sunt originari din Suceava, însă în urmă cu trei ani au ales să vină la Drobeta-Turnu Severin crezând că aici vor duce un trai decent. O vreme le-a fost bine. Amândoi aveau locuri de muncă: el, inginer la Oficiul pentru Cadastru, ea, masoare şi reflexoterapeut. Şi-au achitat chiria apartamentului fără probleme şi s-au descurcat bine şi cu celelalte cheltuieli.

George își adună familia la masă pe băncuţele din parc

simeon stalpnicul png

Însă, necazul s-a abătut asupra lor, de curând, când George Badiu şi-a pierdut locul de muncă. Degeaba a încercat disperat să se reangajeze. Criza a afectat serios piaţa imobiliară din Turnu Severin şi firmele de cadastru au avut de suferit, astfel că în acest domeniu este foarte greu de găsit în momentul de faţă un job. Acum, banii pe care îi câştigă Magda Badiu din şedinţele de masaj şi reflexoterapie nu sunt de ajuns pentru a putea plăti o chirie.

Magda Badiu

simeon stalpnicul png

Aşa că proprietarul i-a dat afară şi au ajuns în stradă. „Ne-am descurcat cât am putut, dar acum nu mai avem cu ce să plătim chiria", povesteşte George Badiu. Oamenii sunt disperaţi, cu atât mai mult cu cât fiul lor va începe în curând şcoala. „Adevărul e că cel mic este tracasat din cauza faptului că tot ne-am mutat. Acum doarme pe bancă, nu mai poate nici să stea la soare, suntem într-o situaţie foarte grea. Rog să fim ajutaţi", spune, cu lacrimi în ochi, Magda Badiu.

Oamenii nu vor să cerşească. Ei îşi doresc doar un loc de muncă pentru George ca să câştige bani şi să îşi permită, din nou, un acoperiş deasupra capului. Ei speră ca cineva să le sară în ajutor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
politiajaf rsapolitianeamt jpeg
image
image
image
image
image
image
Balamuc jpeg 2 jpeg
index (1) webp
old man 1147288 1920 jpg
SpotPolarBearHiddenAmongPandasOpticalIllusionIQTest jpg
loto jpeg
YXNoPTM0MmQ5ZWI3MGQ5YThkYTRlNjk2MmZjMjYxMTU2ZDQ1 thumb jpg
castraveti png
lumina sfanta de paste jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net