Principesa Irina a fost filmată în timpul luptelor cu cocoşi. Vindea bere!
Irina şi John Walker au fost filmaţi de agenţi sub acoperire, în timpul partidelor de lupte cu cocoşi, organizate pe proprietatea lor din Oregon, SUA. Principesa lucra la snack-bar, unde vindea bere şi taco (mâncare tradiţională mexicană), informează portalul OregonLive.com.
Agentul special John Sherman a oferit informaţii preţioase cu privire la lumea obscură a luptelor de cocoşi, un sport sângeros interzis prin lege în Statele Unite.Sherman şi colegii săi au trimis doi informatori, care purtau echipament de înregistrare audio şi video, care să se infiltreze în rândul participanţilor la luptele de cocoşi.
Misiunea lor era să îşi facă prieteni, să cumpere echipamentul necesar acestui sport sângeros şi să aştepte luptele.
Munca sub acoperire a informatorilor a dus la identificarea concesionarilor, a unui portar, a unui arbitru, a unui crescător de cocoşi şi a unui bucătar care pregătea mâncarea mexicană pentru spectatori, informează portalul OregonLive.com.
Principesa Irina de România, cea de-a treia fiică a Regelui Mihai, a fost arestată, apoi eliberată sub supravegherea poliţiei, cu acuzaţia că, împreună cu soţul ei, organiza şi găzduia pe proprietatea lor din Oregon lupte cu cocoşi, interzise în SUA.
La percheziţiile ce au urmat reţinerii soţilor Irina şi John Walker, poliţiştii au găsit un adevărat arsenal: 24 puşti, carabine şi pistoale, inclusiv un pistol semiautomat Sig Sauer P228. Armele au gfost găsite peste tot în casă: în dormitoare, în birouri, dulapuri şi spălătorie, au raportat anchetatorii, citaţi de OregonLive.com.
Agenții au confiscat două telefoane celulare, 8.137 $ în numerar, precum şi 24 plante de canabis, cultivate pe proprietatea 2,71 de hectare.