Ministerul de Externe: Pericol major, părăsiţi imediat Siria!

Ultima actualizare:

„Situaţia de pe intreg teritoriul Siriei a cunoscut o deteriorare majoră în ultima perioadă. Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care se mai află în această ţară să o parăsească cât mai curând posibil prin mijloacele de transport încă operaţionale”, se menţionează în noua alertă de călătorie a MAE:

În avertisment se menţionează că „forţele înarmate ale Opoziţiei sunt concentrate în zone aglomerate şi dens populate”, iar „în acţiunea de reprimare, forţele guvernamentale utilizează inclusiv armament greu şi aviaţie militară”.

Situaţia devine tot mai gravă şi există temeri că urmează  violenţe extreme, de amploare mai mare decât cele care au avut loc până acum, la Homs, Hama şi Alep.

La această oră, nu mai există nici o cursă aeriană directă către România, iar singurele rute de evacuare sunt cele terestre, spre statele vecine Liban, Iordania şi Turcia.

Totodată, cetăţenii români sunt avertizaţi că există în continuare riscul ca autostrăzi importante, Tartous-Latakia, Latakia-Alep, Homs-Alep şi Damasc-Iordania, să fie închise.

Există, de asemenea, riscul de producere de atacuri teroriste în locuri publice.

Cetăţenii români care ignoră avertismentele şi se deplasează în zone de risc, sunt atenţionaţi că o fac pe propria răspundere şi şansele să fie ajutaţi sunt minime.

Români prezenţi pe teritoriul Siriei sunt sfătuiţi să contacteze Ambasada României la Damasc (prin telefon, fax sau internet), pentru a-şi înregistra prezenţa şi transmite propriile coordonate, precum şi pe cele ale rudelor lor, astfel încât, în eventualitatea unei situaţii de urgenţă, să poată beneficia, la cerere, de asistenţa statului român.

În cadrul Departamentului Consular din MAE este o linie telefonică +40.21.319.21.37 şi adresa de email drco@mae.ro la care cetăţenii români afectaţi de actuala situaţie din Siria pot apela 24 ore din 24 pentru asistenţă şi informaţii consulare.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
thelogocraft ai man 9863942 1280 jpg
pres intrare istock jpg
mancare de spanac e1582825550308 logo webp
politie jpg
alexandru rățoi jpg
casa, foto shutterstock jpg
oscar jpg
rezervor gaz navodari FOTO Facebook / Diana Buzoianu
image
image